Premierul Luca Niculescu a avut marţi o întrevedere cu secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Mathias Cormann, pe care l-a descris drept „un prieten şi susţinător puternic al României”. Discuţia a vizat parcursul ţării noastre către aderarea la organizaţie şi importanţa reformelor necesare pentru îndeplinirea acestui obiectiv.
Şeful Executivului a calificat întâlnirea drept o „discuţie excelentă” şi a transmis, într-un mesaj publicat pe platforma X, că procesul de aderare reprezintă o oportunitate importantă pentru modernizarea politicilor publice şi îmbunătăţirea funcţionării economiei româneşti.
„Procesul de aderare la OCDE este o bază excelentă pentru politici şi practici bune în România, în interesul cetăţenilor şi al economiei – o oportunitate pe care intenţionăm să o valorificăm pe deplin, aşa cum este subliniat în Programul de Guvernare”, a scris premierul Luca Niculescu pe X.
Acesta a reafirmat că România nu renunţă la obiectivul integrării în organizaţie şi că autorităţile vor continua demersurile pentru încheierea procedurii.
„România îşi menţine angajamentul deplin de a deveni membru al familiei OCDE cât mai curând posibil”, a adăugat prim-ministrul.
La rândul său, Mathias Cormann a apreciat eforturile depuse de România şi reformele realizate în ultimii ani. Secretarul general al OCDE a evidenţiat inclusiv contribuţia lui Luca Niculescu la acest proces, atât în perioada în care a reprezentat România ca ambasador, cât şi în calitate de coordonator la nivel înalt şi, în prezent, de prim-ministru.
„România a depus eforturi susţinute, realizând reforme majore. Vă mulţumesc pentru o conducere constantă, exercitată de-a lungul multor ani în calitate de ambasador, coordonator la nivel înalt şi, în prezent, prim-ministru. Aştept cu interes finalizarea cu succes a acestui proces şi primirea României ca stat membru al OCDE”, a transmis Cormann.
Intrarea în Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică reprezintă unul dintre obiectivele strategice ale României. OCDE reuneşte state cu economii de piaţă dezvoltate sau emergente, care colaborează pentru îmbunătăţirea guvernanţei, a politicilor economice şi a standardelor instituţionale.
Spre deosebire de Uniunea Europeană, OCDE nu funcţionează ca un mecanism de finanţare a statelor membre. Organizaţia, cu sediul la Paris, elaborează standarde internaţionale, analizează politicile publice şi evaluează performanţele ţărilor participante, oferind recomandări pentru îmbunătăţirea acestora.
Domeniile vizate sunt numeroase, de la fiscalitate, combaterea corupţiei şi administraţie publică până la educaţie, sănătate, investiţii, comerţ, protecţia mediului, guvernanţă corporativă şi digitalizarea serviciilor publice.
Aderarea nu presupune doar semnarea unui acord, ci şi îndeplinirea unor condiţii complexe. România trebuie să demonstreze că legislaţia, instituţiile şi practicile administrative sunt compatibile cu standardele organizaţiei.
În acest scop, ţara noastră trece prin evaluări tehnice realizate de comitetele OCDE, fiind necesare ajustări legislative şi instituţionale, precum şi acceptarea instrumentelor juridice şi a recomandărilor organizaţiei. O eventuală aderare ar putea contribui la creşterea încrederii investitorilor şi la consolidarea predictibilităţii economice şi administrative.







