
Răzvan Burleanu, unicul candidat la preşedinţia FRF acceptat de comisia de validare
Preşedintele în exerciţiu al Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, este unicul candidat la alegerile pentru şefia FRF din 12 aprilie, comisia de verificare a dosarelor respingând solicitările lui Sorin Răducanu şi Gabriel Şeitan.

Jucătorii din Macedonia de Nord, recompensaţi cu 500.000 de euro în cazul calificării la Cupa Mondială
Premierul Macedoniei de Nord le-a promis jucătorilor din selecţionata de fotbal a ţării sale o primă în valoare de 500.

”CUM SĂ NU FIU EMOŢIONAT? E ATMOSFERĂ MIŞTO”. RICĂ RĂDUCANU, TRUP ŞI SUFLET ALĂTURI DE RAPID
Rică Răducanu (75 de ani) rămâne alături de Rapid.

OTTO HINDRICH VREA SĂ JOACE PENTRU NAŢIONALA ROMÂNIEI. ”TOATE DECLARAŢIILE PE CARE LE-AM DAT AU FOST INTERPRETATE, TRADUSE ÎNTR-O ALTĂ MANIERĂ”
Selecţionata Under 20 a României a pierdut, cu scorul de 1-2 meciul amical cu Norvegia, disputat la Ploieşti.

UEFA a autorizat înscrierea în cupele europene a jucătorilor provenind de la cluburi din Ucraina şi Rusia
Cluburile europene pot înregistra maximum doi jucători eligibili, provenind de la echipe ucrainene şi ruse, pentru meciurile rămase de disputat în acest sezon în competiţiile continentale, ca urmare a invaziei ruse din Ucraina, a anunţat Uniunea europeană de fotbal (UEFA).

Neymar, cel mai bine plătit jucător de la PSG, cu 4 milioane de euro lunar (presă)
Salariul mediu lunar brut al jucătorilor echipei Paris Saint-Germain se ridică la 990.

Portarul Horaţiu Moldovan (Rapid), convocat la echipa naţională
Portarul echipei Rapid Bucureşti, Horaţiu Moldovan, a fost convocat la lotul naţionalei României, a anunţat, luni, Federaţia Română de Fotbal pe site-ul său oficial.

REGHECAMPF, LĂUDAT LA FOTBAL SHOW DE UN FOST INTERNAŢIONAL. ”A ŞTIUT SĂ SCOATĂ MAXIM DIN ACEASTĂ ECHIPĂ”
FC Voluntari şi Universitatea Craiova deschid a doua etapă din play-off în Casa Liga 1, în direct pe Look Sport+ şi platforma online PrimaPlay.

Federaţia Germană de Fotbal interzice angajarea jucătorilor străini din Rusia sau Ucraina în meciuri oficiale
În ciuda acordului dat de FIFA, Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a interzis cluburilor sale să angajeze jucători străini din Rusia sau Ucraina în meciuri oficiale în acest sezon, pentru "a păstra integritatea competiţiilor".

România va avea primul Muzeu al Fotbalului, chiar în centrul Bucureştiului. La câţi vizitatori se aşteaptă fondatorii în primul an
Football Museum Bucharest va fi primul muzeu dedicat fotbalului care se deschide în România.

DARIUS OLARU, FOTBALISTUL CARE-L INSPIRĂ PE MIHAI STOICA: "DUCE MAI DEPARTE MOŞTENIREA LUI BOURCEANU ŞI PINTILII. ÎŞI DĂ VIAŢA!"
Într-un sezon în care Octavian Popescu a confiscat lumina reflectoarelor, Mihai Stoica e încântat de evoluţiile unui alt jucător.

TAS a refuzat să suspende sancţiunile UEFA împotriva fotbalului din Rusia
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a respins marţi cererea Federaţiei ruse de fotbal (FUR) de a suspenda sancţiunile impuse de UEFA împotriva cluburilor şi a selecţionatelor din Rusia din cauza invaziei Ucrainei, transmite AFP.