Luca Niculescu, premierul propus de Nicuşor Dan pentru a forma viitorul Guvern urmează să negocieze cu partidele politice pentru a obţine o majoritate la votul din Parlament. Deputatul liberal Adrian Cozma a vorbit, într-o intervenţie la Prima News, despre felul în care vede viitorul Guvern şi despre condiţiile pe care le pune PNL pentru a vota Executivul propus de Luca Niculescu.
„Să vină cu un Guvern de tehnocraţi, pentru o perioadă determinată, de şase luni, timp în care să se facă rectificarea bugetară, să se facă bugetul pentru 2027. Eu nu sunt adeptul guvernelor tehnocrate, dar în astfel de situaţii poate e o soluţie să mai relaxăm puţin această încrâncenare care există astăzi în Parlament”, a spus Adrian Cozma marţi seara, în cadrul emisiunii „România, de Rîpă”.







