Sorin Grindeanu, atac la Siegfried Mureşan înaintea votului pentru Guvern. „Pare că singurul program politic pe care îl are sunt înjurăturile la adresa PSD”

Sorin Grindeanu, atac la Siegfried Mureşan înaintea votului pentru Guvern. „Pare că singurul program politic pe care îl are sunt înjurăturile la adresa PSD”

Sorin Grindeanu susţine că PSD nu a primit informaţii noi despre programul de guvernare pregătit de Siegfried Mureşan. Liderul social-democrat îl acuză pe premierul desemnat că nu face demersurile necesare pentru a obţine voturile din Parlament.

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă în judeţul Caraş-Severin, că aşteaptă în continuare informaţii despre programul de guvernare al cabinetului propus de Siegfried Mureşan. Liderul social-democrat se află în această perioadă în deplasare în ţară, pentru întâlniri cu membrii partidului.

„În acest moment, pare că singurul program politic pe care îl are Siegfried Mureşan sunt înjurăturile la adresa PSD”, a declarat Grindeanu, potrivit News.ro.

PSD a desemnat o echipă pentru negocieri

Preşedintele PSD a precizat că a desemnat o echipă care să poarte, dacă este cazul, discuţii pe marginea programului de guvernare, în condiţiile în care el nu se află în Bucureşti.

„Aştept, şi eu şi colegii mei. Am desemnat o echipă, eu fiind plecat din Bucureşti, dacă e czul să discute pe Programul de guvernare. N-am nicin semn nou din acest punct de vedere, asta m-a făcut să spun în urmă cu câteva zile că domnul Mureşan nu doreşte să fie prim-ministru şi face tot ceea ce este posibil să pice în Parlament”, a mai declarat Grindeanu.

Liderul PSD a afirmat că i-a cerut lui Ilie Bolojan să solicite retragerea lui Siegfried Mureşan din cursa pentru formarea Guvernului.

„Am făcut acel apel, să îi scurtăm calvarul. Ilie, pune-l să îşi depună mandatul, că tot acolo ajungem, măcar scurtăm această perioadă”.

Când ar urma votul în Parlament

Sorin Grindeanu a precizat că ultima discuţie cu Ilie Bolojan a avut loc miercuri şi a vizat calendarul pentru votul din Parlament.

„Miercuri. A fost o discuţie legată de calendar, cam când doreşte să existe vot în Parlament. La începutul săptămânii viitoare.”, a afirmat Grindeanu.

Liderul PSD a mai spus că vrea să vadă programul de guvernare pentru a afla viziunea fiscală a viitorului cabinet şi măsurile pregătite pentru economie. În aceeaşi zi, Siegfried Mureşan a anunţat că va depune sâmbătă în Parlament lista miniştrilor şi programul de guvernare.

 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI