Novak Djokovici a câştigat turneul de la Beijing. Este al 102-lea titlu ATP din carieră

Novak Djokovici a câştigat turneul de la Beijing. Este al 102-lea titlu ATP din carieră

Novak Djokovici continuă să scrie istorie în tenisul mondial. Sârbul a cucerit trofeul la Beijing şi a ajuns la 102 titluri ATP în carieră, reuşind totodată o performanţă fără precedent în Era Open. El este primul jucător care câştigă cel puţin un turneu în 21 de ani consecutivi.
Finala turneului din capitala Chinei nu a avut parte însă de un deznodământ obişnuit. Djokovici a câştigat primul set în faţa australianului Alex de Minaur, cu 7-6 (3), după care adversarul său a fost nevoit să abandoneze.
Succesul de la Beijing are o semnificaţie aparte pentru campionul sârb, care nu mai ridicase un trofeu din noiembrie 2025, când s-a impus la turneul ATP 250 de la Atena. Revenirea pe cea mai înaltă treaptă a podiumului vine, astfel, într-un moment important al carierei sale.
Beijingul pare să îi priască în mod deosebit lui Djokovici. Victoria din finală a reprezentat al 34-lea succes consecutiv obţinut de sârb în capitala Chinei. Mai mult, el şi-a trecut în palmares al şaptelea trofeu cucerit la Beijing, din tot atâtea participări.
Prin acest rezultat, Djokovici a bifat şi o bornă istorică în tenis. La 39 de ani, el a devenit primul jucător din circuit care câştigă un titlu după împlinirea acestei vârste, de la legendarul Ken Rosewall. Australianul reuşea o performanţă similară în 1977, la Hong Kong, când avea 43 de ani.
Al 102-lea titlu ATP îl apropie pe Djokovici de Roger Federer în clasamentul trofeelor câştigate în carieră. Elveţianul a încheiat parcursul profesionist cu 103 titluri, astfel că sârbul mai are nevoie de un singur succes pentru a egala această performanţă.
În fruntea ierarhiei se află în continuare americanul Jimmy Connors, care a acumulat 109 trofee. Prin urmare, Djokovici este la şapte titluri distanţă de recordul lui Connors.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI