Mihai Stoica pleacă de la FCSB după 19 ani în care s-a aflat la conducerea clubului

Mihai Stoica pleacă de la FCSB după 19 ani în care s-a aflat la conducerea clubului

Mihai Stoica a decis să plece de la FCSB, după aproape două decenii în care a ocupat diferite funcţii de conducere în cadrul clubului patronat de Gigi Becali. În vârstă de 61 de ani, oficialul a renunţat la poziţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie, hotărârea venind după mai multe zile marcate de tensiuni şi critici publice din partea finanţatorului echipei.
Stoica a activat la FCSB în două perioade distincte: între 2002 şi 2005, respectiv din 2010 până în prezent. În cariera sa a mai ocupat o funcţie de conducere şi la Unirea Urziceni, unde a lucrat în perioada 2007-2010.
Deşi despărţirea pare să marcheze încheierea unei etape importante din cariera sa, Gigi Becali a lăsat deschisă posibilitatea revenirii lui Mihai Stoica. Patronul FCSB a afirmat miercuri seară că oficialul este apreciat de mai multe cluburi, însă nu crede că acesta ar accepta să lucreze pentru o altă echipă.
„Toate cluburile sunt interesate de MM, că e cel mai bun. E cel mai bun şi oricine ar vrea să aibă un om ca MM, numai că el nu se va duce niciodată în viaţa lui la niciun alt club, niciodată! Numai cu mine va lucra sau nu va mai lucra deloc!”, a declarat Gigi Becali.
Finanţatorul a explicat că plecarea ar putea fi doar o pauză în activitatea lui Stoica la club şi a dezvăluit că i-a propus acestuia să revină dacă FCSB câştigă campionatul.
„E o despărţire doar din punct de vedere al activităţilor de la club. Dar o să se întoarcă înapoi. Şi i-am zis: «Băi MM, fii atent. Dacă iau campionatul, te întorci!». Nu a vrut să-mi răspundă şi i-am zis de vreo 4-5 ori. Şi după aia mi-a zis: «Bine, bine, dom'ne! Mă întorc înapoi dacă iei campionatul. Promit că mă întorc înapoi dacă iei campionatul». Îl lăsăm să se odihnească, da. Vin şi sărbătorile şi vedem după aceea, de la anul!”, a povestit Becali.
Într-un interviu acordat anterior pentru APS Media, Mihai Stoica vorbea despre posibilitatea retragerii din fotbal şi despre planurile pe care le are pentru perioada de după încheierea activităţii la club. Oficialul declara că intenţionează să se concentreze asupra televiziunii, domeniu în care activează deja ca analist la Prima Sport.
Acesta explica faptul că va continua să muncească atât timp cât va avea energia şi capacitatea necesare, subliniind că experienţa acumulată şi preocuparea permanentă pentru fotbal îl recomandă pentru o carieră în televiziune.
„Mă voi îndrepta spre televiziune. Îmi place şi cred că sunt foarte bine pregătit pentru asta. Pentru că am cunoştinţe, plus că sunt extrem de preocupat de meseria mea”, spunea Stoica.
El a explicat şi cât de importantă este urmărirea constantă a meciurilor pentru înţelegerea fenomenului fotbalistic, oferindu-l drept exemplu pe Dan Petrescu, cu care împărtăşeşte aceeaşi abordare profesională.
Deocamdată, rămâne de văzut dacă plecarea lui Mihai Stoica de la FCSB va fi definitivă sau dacă acesta va accepta propunerea lui Gigi Becali de a reveni în conducerea clubului după încheierea sezonului.

Afla mai multe despremihai stoicacfsbgigi becali
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI