INTERVIU Cotidianul - Cristian Pîrvulescu: „Cheia e la UDMR. Dacă vrea să deblocheze situaţia, acceptă să introducă miniştri în Guvern”

INTERVIU Cotidianul - Cristian Pîrvulescu: „Cheia e la UDMR. Dacă vrea să deblocheze situaţia, acceptă să introducă miniştri în Guvern”

Cotidianul a discutat cu politologul Cristian Pîrvulescu despre ultimele mişcări de pe scena politică – anunţul PSD că va face parte dintr-un Guvern Luca Niculescu doar dacă PNL şi UDMR se alătură.

Luca Niculescu are o misiune foarte dificilă de a găsi numitorul comun pentru formarea Guvernului, fiindcă deşi PSD, PNL şi UDMR declară că vor să susţină un Executiv, fiecare şi-a stabilit o strategie care creează blocaje. Cheia este la UDMR, crede politologul Cristian Pîrvulescu. Partidele sunt „orbite” de interesul individual, iar AUR creşte pe spatele lor. Unul dintre motivele pentru care preşedintele nu a nominalizat premier de la PSD este apropierea faţă de partidul lui Simion, mai spune profesorul Pîrvulescu.

Cotidianul: Ce înseamnă mişcarea PSD - acel anunţ surprinzător că intră la guvernare doar dacă se alătură PNL şi UDMR?

Cristian Pîrvulescu: Este un refuz al participării la guvernare, pentru că răspunsul PNL era cunoscut din start. De asta şi Luca Niculescu spunea, după întâlnirea cu PNL-ul, că nu a avut un entuziasm vizibil la această propunere. PNL-ul nu poate renunţa, şi cred că social-democraţii realizau perfect acest lucru, la linia roşie pe care au trasat-o. Mai mult decât flexibilizarea pe care au propus-o nu există.

Dar, pe de altă parte, şi discuţia cu UDMR-ul, care lasă să se înţeleagă că sprijină guvernarea, dar nu participă la guvernare, pune PSD-ul într-o situaţie foarte complicată. Anume, a unui Guvern minoritar PSD, condus de un prim-ministru independent, ceea ce expune foarte mult partidul.

Şi vedem foarte clar cum practica de negociere a partidelor politice încearcă să blocheze formarea Guvernului Luca Niculescu, pentru simplul motiv că toată lumea este dispusă, dar nimeni nu este dispusă să participe singură.

Şi e de înţeles de ce costurile unei participări la o guvernare fără un sprijin politic efectiv în Guvern sunt foarte mari. Ca urmare, după prima zi de negocieri, putem să spunem că s-au stabilit nişte linii de negociere. De aici încolo, lucrurile vor evolua.

Cea mai mare dificultate a premierului desemnat

Luca Niculescu nu ia în calcul posibilitatea de depunere a mandatului, dacă lucrurile vor merge într-o direcţie bună. Pe de altă parte, există totuşi mai multe şanse decât pentru oricare din variantele anterioare. Cred că vorbim despre poziţii de negociere, pentru că trebuie să înţelegem că procesul de formare a unui Guvern presupune o negociere.

Doar că, în România, spre deosebire de alte ţări, avem un termen limitat de 10 zile din momentul în care s-a făcut desemnarea. Deci domnul Niculescu va trebui ca undeva la începutul săptămânii viitoare să aibă o soluţie pentru un Guvern care să aibă un sprijin parlamentar cât mai larg cu putinţă, în condiţiile pe care preşedintele le-a explicat. Adică fără sprijinul grupărilor anti-europene şi anti-occidentale din Parlament. Şi cred că asta va fi, de fapt, cea mai mare dificultate pe care o va avea.

Strategiile partidelor

Cotidianul: PSD a venit cu această mişcare a pune în încurcătură celelalte partide? Este o strategie?

Cristian Pîrvulescu: E o strategie de negociere. Toate partidele negociază şi toate fac calcule. Şi se pare că pentru PNL, că nu discutăm despre USR, care refuză categoric să susţină un Guvern din care PSD face parte, dar pentru PNL şi pentru UDMR, în acest moment, este preferabil să folosească această strategie, pentru că, în realitate, deşi afirmă că vor să sprijine un Guvern independent, nu o fac.

Nu e vorba de PSD. Este vorba de răspunsul PSD la ceea ce celelalte partide fac, care duce la o situaţie complicată.

Va fi în continuare foarte dificil pentru Luca Niculescu să găsească numitorul comun dacă cei care declară că vor să se formeze un Guvern nu vor, într-adevăr, să îl susţină. 

Cum dă UDMR „şah” PSD-ului

Ca de obicei, cheia întregii ecuaţii este UDMR-ul, care n-a refuzat categoric participarea la guvernare, dar pare să fie mai degrabă înclinat să susţină Guvernul fără participarea la guvernare. Fără participarea la guvernare este şah la PSD.

Cotidianul: Şi atunci, în final, am putea vedea un guvern PSD-UDMR?

Cristian Pîrvulescu: Va depinde de calităţile de negociator şi de capacitatea de convingere a domnului Niculescu. Am putea vedea acest lucru. Eu consider, în continuare, că fiecare dintre grupări încearcă să obţină cel mai mare avantaj din situaţia dată.

Avantajul poate să se traducă şi prin posturi, deşi îi auzim foarte des spunându-ne că nu sunt interesaţi de posturi. 

PNL nu vrea să participe la guvernare, dar aparent nu vrea să părăsească nici guvernarea, aşa cum este. Un Guvern demis, dar un Guvern care rămâne în continuare să administreze treburile.

Cotidianul: Spuneaţi că PSD şi UDMR, de fapt, nu vor să sprijine un Guvern independent. Partidul Naţional Liberal este în aceeaşi situaţie? Vrea sau nu vrea?

Cristian Pîrvulescu: Toţi vor să sprijine un Guvern independent, nimeni nu vrea să sprijine un Guvern tehnocratic, nimeni nu vrea să participe singur la guvernare. În condiţiile astea, constatăm că, de fapt, posibilitatea obţinerii unei majorităţi în Parlament rămâne ipotetică. Nu o excludem în acest moment, dar nici nu putem să spunem că este absolut sigur.

Dar suntem încă în primele faze ale negocierii. E greu să facem acum o analiză.

Primele faze sunt importante şi aici se vor vedea calităţile de negociator ale domnului Niculescu, dacă va reuşi sau nu să depăşească aceste bariere, care sunt bariere tactice. Eu nu le consider bariere definitive.

PNL nu participă la guvernare dacă participă PSD la guvernare. PSD nu votează un Guvern în care nu participă. UDMR votează în toate variantele, dar PSD nu participă la guvernare fără să existe şi alte formaţiuni politice care să şi-o asume.

Deci suntem într-un moment dificil. Cheia este la UDMR. Dacă UDMR vrea să deblocheze, acceptă să introducă miniştri în Guvern. Dacă nu, vom vedea că ajungem să depindem de modul în care UDMR se raportează la majorităţi.

„UDMR, principalul responsabil pentru blocaj”. Motivul, Guvernul de la Budapesta

UDMR este, să spunem, principalul responsabil pentru blocarea tuturor formelor de Guvern din iunie încoace, de la prima desemnare, de la domnul Tomac încoace. UDMR a refuzat, de fapt, deşi a afirmat altceva în prealabil şi a făcut anumite promisiuni, a refuzat să sprijine acele formule în virtutea colaborării bune cu PNL şi USR şi a relaţiei politice în grupul politic european.

Cotidianul: Aceste refuzuri ale UDMR au fost şi din cauza tensiunilor create între PSD şi UDMR, între Hunor şi Sorin Grindeanu?

Cristian Pîrvulescu: Nu cred. Mai degrabă, au legătură cu rezultatul alegerilor din Ungaria, care au avut loc în luna mai a anului trecut şi care au pus conducerea UDMR într-o situaţie puţin mai dificilă.

Şi cred că pentru UDMR este foarte important, în momentul de faţă, să preîntâmpine orice mişcare a TISZA şi a guvernului maghiar care ar putea alimenta o dezbinare a minorităţii maghiare din România. Pentru că pentru maghiari este important să aibă reprezentanţi în Parlament, şi o concurenţă între două formaţiuni maghiare, în limita acelor 5% pe care pot să-i obţină în cazul unei prezenţe bune la vot, face ca cei de la UDMR să fie mult mai circumspecţi.

Cred că aceasta este diferenţa semnificativă care a apărut. Trebuie să privim întotdeauna situaţia politică din România în context regional şi global.

Legătura cu alegerile intermediare din SUA

Cristian Pîrvulescu: De asta cred că alegerile legislative intermediare vor avea loc abia pe 3 noiembrie şi s-ar putea ca orice formulă de guvernare în România înainte de 3 noiembrie să fie foarte greu de realizat, deşi costurile acestei situaţii, pe care le suportăm noi, cetăţenii obişnuiţi, devin din ce în ce mai greu de suportat.

Cotidianul: Explicaţi-ne puţin aici de ce ar fi greu de făcut un Guvern înainte de alegerile din State

Cristian Pîrvulescu: Pentru că se aşteaptă un semnal din direcţia respectivă, pentru a vedea în ce parte să meargă politica românească. Nu e vorba de preşedinte, este vorba despre politicieni şi formaţiuni politice care se uită foarte atent la direcţiile politice mondiale şi care nu vor să intre în conflict cu aceste direcţii. Mulţi mizează mai degrabă pe extrema dreaptă şi trumpism decât pe democraţie şi Europa.

Cotidianul? De ce s-a schimbat poziţia Partidului Naţional Liberal? Se vorbeşte despre vulnerabilizarea lui Ilie Bolojan în acest interimat. Credeţi că de aceea au lăsat poarta deschisă, de a vota guvernul?

Cristian Pîrvulescu: Este o aparentă de deschidere şi flexibilizare. În realitate, condiţiile pe care PNL le pune fac imposibilă formarea unui Guvern câtă vreme PSD nu poate să-şi asume un Guvern singur. Iar preşedintele, în aceste condiţii, nu va permite o majoritate PSD-AUR, care poate să tenteze pe unii dintre liderii PSD, dincolo de declaraţiile doamnei Grindeanu.

Deci suntem într-un blocaj, pentru că partidele politice au avut de câştigat din acest blocaj şi se pare că şi în momentul de faţă calculează că acest blocaj contează.

Deci, într-adevăr, PNL, nu doar Bolojan, au avut de câştigat şi apoi au constatat că tendinţa este descrescătoare, asta în principal datorită nemulţumirii unei părţi a electoratului PNL, datorită perpetuării crizei şi a consecinţelor economice ale acesteia.

Dar PNL nu a decis, decât aparent, să susţină un Guvern. În realitate, condiţiile pe care le pune nu permit formarea acelui guvern.

„PSD nu are nimic de câştigat fiind la guvernare”

Iar PSD nu are nimic de câştigat dacă participă la guvernare, aşa că preferă să rămână mai degrabă pe margine şi să aştepte ca blocajul pe care PNL, USR şi UDMR îl creează să devină extraordinar de costisitor pentru acestea.

Calculul arată că acest blocaj este deja costisitor, dar se pare că, în calculele pe care le fac, nu este încă un argument suficient. Acest blocaj este convenabil. 

„Partidele au de câştigat din perpetuarea acestei situaţii”

Partidele politice calculează în funcţie de interesele lor înguste electorale şi fiecare dintre ele, şi PNL, şi USR, şi PSD, şi UDMR, şi AUR, au văzut câştigurile din perpetuarea acestei situaţii.

Cotidianul: Inclusiv pentru PNL şi Bolojan? Fiindcă s-a vorbit despre erodarea imaginii sale în perioada asta de interimat

Cristian Pîrvulescu: Ştiu că s-a vorbit, dar asta este pe termen foarte scurt de erodare. Părăsirea guvernării într-o situaţie defavorabilă, însă, poate să aibă costuri mai mari.

Să nu ne luăm după aparenţe şi doar după impresii. Opinia publică se schimbă de la o zi la alta, după cum aţi observat. Era în favoarea PNL, Bolojan şi USR, şi nu mai este la fel de mult.

De fapt, problema importantă este că aceste partide politice nu înţeleg că pericolul pentru România este extrema dreaptă.

Şi nu fac altceva decât să legitimeze, să susţină un partid care este în plină criză.

„Partidele sunt orbite de interesul individual”

Nu mai observăm criza din AUR, pentru că partidele care se declară pro-europene şi pro-democratice sunt incapabile să găsească ceva numit interesul naţional. Pentru că sunt orbite de interesul individual.

Niciunul nu vrea să sacrifice nimic, pentru că, până la urmă, dacă fiecare dintre ele ar accepta un compromis minimal, s-ar ajunge la un acord.

Continuarea crizei este, însă, îndreptată şi împotriva preşedintelui Dan, pe care PNL şi USR îl vizează în mod direct. Pentru că şi preşedintele are de câştigat din continuarea crizei. Poziţia sa centrală există, mai ales, în momentul în care face nominalizări.

Iar, cred eu, cele mai mari costuri, în acest moment, sunt pentru preşedinte mai mari decât pentru Bolojan şi pentru PNL.

Nicuşor Dan nu putea nominaliza premier PSD de teama apropierii de AUR

Cotidianul: În ultimele zile am tot văzut această supărare a social-democraţilor, pe motiv că nu au fost ei nominalizaţi. Vi se pare că este doar de faţadă. Şi totodată, de ce preşedintele nu a dat mandatul unui social-democrat?

Cristian Pîrvulescu: Nu putea să-l dea din motivele care ţin de lipsa unei viziuni clare, asumate, a PSD. Am auzit foarte mulţi parlamentari, europarlamentari, să ne vorbească de alianţa cu AUR, care ar fi absolut moderată. Ăsta a fost un motiv. Iar al doilea, pentru că este o bază de negociere.

Afla mai multe despreluca niculescuguvernpremierpsd
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
ULTIMELE ȘTIRI