Ilie Bolojan le cere liberalilor să voteze Guvernul Niculescu pentru a pune capăt crizei politice. „Voi propune mâine PNL să acordăm, într-o anumită formulă, un vot pentru învestirea acestui Guvern”

Ilie Bolojan le cere liberalilor să voteze Guvernul Niculescu pentru a pune capăt crizei politice. „Voi propune mâine PNL să acordăm, într-o anumită formulă, un vot pentru învestirea acestui Guvern”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, le va propune liberalilor să voteze învestirea Guvernului Luca Niculescu, pentru a depăşi criza politică. Liderul liberal susţine însă că partidul va intra în opoziţie, iar decizia finală va fi luată sâmbătă.

Ilie Bolojan a anunţat, vineri seară, că va solicita colegilor din PNL să susţină, într-o anumită formulă, învestirea noului Executiv. Propunerea urmează să fie discutată în şedinţa Biroului Politic Naţional al partidului, în condiţiile în care liberalii au opinii împărţite privind modul în care ar trebui să se raporteze la Guvernul Niculescu.

„Voi propune mâine PNL să acordăm, într-o anumită formulă, un vot pentru învestirea acestui Guvern, nu ca o formă de garanţie politică, pentru că, aşa cum v-am spus, Partidul Naţional Liberal va intra în opoziţie”, a declarat Ilie Bolojan, vineri seară, la Digi24.

Liderul liberal a insistat că decizia privind intrarea partidului în opoziţie este deja asumată şi a respins ideea unor negocieri pentru funcţii în viitoarea guvernare.

„Nu am negociat funcţii, nu am negociat poziţii în eşalonul 2, secretari de stat şi aşa mai departe. N-a fost niciun fel de negociere”, a afirmat Bolojan.

Acesta a precizat că singura discuţie purtată cu premierul desemnat, Luca Niculescu, a vizat păstrarea echilibrelor bugetare. Biroul Politic Naţional al PNL se reuneşte sâmbătă pentru a stabili poziţia partidului înaintea votului de învestitură programat marţi, în Parlament.

O parte dintre liberali susţin respingerea Guvernului şi organizarea de alegeri anticipate, în timp ce alţii consideră că susţinerea noului Executiv ar putea contribui la încheierea crizei politice.

Afla mai multe despreilie bolojanpnlguvern
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI