Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis, critică măsurile luate de Guvernul Luca Niculescu privind limitarea cheltuielilor administraţiilor locale. Social-democratul acuză Executivul că blochează investiţii pentru care există deja bani prevăzuţi în buget şi anunţă că va trimite o sesizare premierului şi miniştrilor de resort.
Alfred Simonis a criticat joi, la finalul şedinţei de plen, deciziile Guvernului, despre care spune că păstrează aceleaşi practici ca vechiul Executiv.
Nemulţumirea sa este legată în special de interdicţia privind exproprierea unui teren pe care a fost construit un drum, deşi fondurile necesare au fost alocate încă de la începutul anului.
„Eu vreau să vă spun că avem un alt guvern, dar cu aceleaşi metehne. Mie mi-e foarte complicat să înţeleg de ce Dumnezeu un guvern, indiferent de numele lui, ne interzice din bugetul aprobat la începutul anului să expropriem un drum, e şi făcut drumul ăsta.
Deci noi nu putem expropria o bretea nu ştiu pe unde, pentru că guvernul a hotărât că nu mai permite astfel de cheltuieli pe parcursul anului, din banii pe care îi avem la început de an prognozaţi, din banii acestui judeţ. Voi face o adresă astăzi către primul ministru şi ceilalţi miniştri de resort, pentru că este o aberaţie", a declarat Alfred Simonis.
Liderul CJ Timiş contestă şi faptul că administraţiile locale ar urma să primească mai puţini bani şi să aibă, în acelaşi timp, restricţii privind cheltuirea fondurilor rămase.
„Am înţeles, ne luaţi două treimi din buget ca să-i daţi la Bucureşti, după care din treimea care ne rămâne, ne spuneţi, nu mai aveţi voie să cheltuiţi bani. Cum nu mai avem voie să facem nişte reparaţii la drumuri, de exemplu.”
Simonis consideră că reducerea deficitului ar trebui realizată prin eficientizarea cheltuielilor la nivel central, nu prin blocarea investiţiilor locale. El avertizează că amânarea reparaţiilor şi exproprierilor poate genera costuri suplimentare în viitor.
Social-democratul a precizat că va critica orice guvern care tratează în acest mod administraţiile locale, indiferent de partidul aflat la conducere.
Declaraţiile vin după ce Executivul a impus restricţii suplimentare privind cheltuielile publice pentru ultimele două luni ale anului 2026.







