Două ţinte aeriene au fost detectate duminică după-amiază în apropierea Insulei Şerpilor, în spaţiul aerian al Ucrainei. Pentru monitorizarea situaţiei, două avioane F-18 şi două elicoptere NH-90 ale Forţelor Armate Spaniole au decolat de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, în timp ce locuitorii din estul judeţului Tulcea au primit un mesaj RO-Alert.
Potrivit Ministerului Apărării Naţionale (MApN), prima ţintă a fost identificată de sistemul de supraveghere radar la aproximativ 30 de kilometri est de Insula Şerpilor.
În urma detectării acesteia, două aeronave F-18 ale Forţelor Aeriene Spaniole, aflate în serviciul de luptă Poliţie Aeriană, au decolat de la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.
Centrul Naţional Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă pentru instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din estul judeţului Tulcea.
Mesajul RO-Alert a fost transmis la ora 14:02. Ulterior, MApN a anunţat că ţinta aeriană a dispărut de pe radar în zona de la est de Sulina.
O a doua ţintă aeriană, detectată lângă Insula Şerpilor
La scurt timp, sistemul de supraveghere radar al Armatei a identificat o nouă ţintă aeriană, de această dată la aproximativ 55 de kilometri vest de Insula Şerpilor, tot în spaţiul aerian ucrainean.
Pentru monitorizarea situaţiei, două elicoptere NH-90 ale Forţelor Armate Spaniole au decolat de la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.
Cele două incidente au determinat mobilizarea mijloacelor aeriene spaniole şi activarea procedurilor de avertizare a populaţiei din zona de est a judeţului Tulcea.






