Cancelarul german Friedrich Merz, vizită neanunţată la Kiev: „Ucraina are nevoie de tot sprijinul nostru în săptămânile următoare”

Cancelarul german Friedrich Merz, vizită neanunţată la Kiev: „Ucraina are nevoie de tot sprijinul nostru în săptămânile următoare”

Cancelarul german Friedrich Merz a ajuns duminică la Kiev într-o vizită neanunţată, prin care Berlinul îşi reafirmă sprijinul pentru Ucraina în războiul cu Rusia. Deplasarea are loc într-un moment în care capitala ucraineană este vizată tot mai frecvent de atacuri aeriene ruseşti.
„M-am deplasat astăzi la Kiev deoarece Ucraina are nevoie de tot sprijinul nostru în săptămânile următoare”, a declarat Merz într-un comunicat publicat după sosirea sa. „Dacă Rusia nu este oprită, maşina sa de război se va întoarce, mai devreme sau mai târziu, împotriva noastră”, a transmis Merz, potrivit News.ro.
Cancelarul german, al cărui guvern se numără printre principalii susţinători europeni ai Ucrainei, este însoţit în această vizită de ministra Economiei, Katherina Reiche. Delegaţia germană include şi reprezentanţi ai mediului de afaceri, în condiţiile în care Berlinul pune accent şi pe cooperarea economică şi industrială cu Ucraina.
Mesajul transmis de Merz este unul de continuitate a sprijinului german pentru Kiev, inclusiv în faţa presiunii militare exercitate de Rusia.
„Astăzi, îi voi spune preşedintelui Zelenski: «Puteţi continua să contaţi pe ajutorul nostru»”, a declarat cancelarul, referindu-se totodată la colaborarea dintre companiile germane şi cele ucrainene.
Vizita are loc la numai o zi după ce Moscova le-a cerut diplomaţilor şi cetăţenilor străini să părăsească Kievul, avertizând asupra unor noi „atacuri de represalii masive”. Rusia a transmis un avertisment asemănător şi în luna mai, însă liderii statelor care sprijină Ucraina au continuat să efectueze vizite în capitala ucraineană.
În ultimele săptămâni, Kievul a fost ţinta unor atacuri aproape zilnice cu drone. Printre armele utilizate de Rusia se numără şi drone cu reacţie, care sunt mai dificil de interceptat, în timp ce autorităţile ucrainene reclamă necesitatea unor noi mijloace de apărare antiaeriană.
Infrastructura capitalei a fost afectată în mod repetat. Un pod important a fost lovit sâmbătă, după ce, cu o zi înainte, atacurile ruseşti asupra unei alte traversări a Niprului provocaseră blocaje majore în mai multe zone din Kiev.

Afla mai multe desprefriedrich merzucrainakievrazboi
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI