Avertizare RO-Alert în judeţul Tulcea, noaptea trecută. Aeronave F-18 şi un elicopter Puma, pregătite de decolare după detectarea unor ţinte aeriene în apropierea graniţei

Avertizare RO-Alert în judeţul Tulcea, noaptea trecută. Aeronave F-18 şi un elicopter Puma, pregătite de decolare după detectarea unor ţinte aeriene în apropierea graniţei

Alertă în nordul judeţului Tulcea, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce sistemele radar ale Ministerului Apărării Naţionale au identificat mai multe ţinte aeriene în apropierea frontierei cu Ucraina. Autorităţile au activat măsurile de protecţie şi au transmis populaţiei un mesaj RO-Alert. Potrivit MApN, niciuna dintre ţintele monitorizate nu a pătruns în spaţiul aerian al României.
Incidentul a fost semnalat în jurul orei 23.40, când sistemul de supraveghere radar a detectat un grup de ţinte care se deplasa în proximitatea frontierei fluviale româno-ucrainene. Situaţia a determinat ridicarea nivelului de alertă al sistemelor de apărare antiaeriană.
Pentru a putea interveni rapid, două aeronave F-18 aparţinând Forţelor Aeriene şi Spaţiale Spaniole, precum şi un elicopter IAR 330 Puma SOCAT al Forţelor Aeriene Române au fost pregătite pentru decolare.
„Sistemele de apǎrare antiaerianǎ au fost trecute în stare de alertǎ; două aeronave F-18 ale Forţelor Aeriene şi Spaţiale Spaniole şi un elicopter IAR 330 Puma SOCAT al Forţelor Aeriene Române au fost pregǎtite pentru decolare. Centrul Naţional Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din Nordul judeţului Tulcea. Un mesaj RO-Alert a fost transmis la ora 00.10”, a anunţat MApN, potrivit News.ro.
Mesajul transmis populaţiei la ora 00.10 a avut rolul de a-i informa pe locuitorii din zona de nord a judeţului Tulcea cu privire la riscul asociat evoluţiei unor ţinte aeriene în apropierea graniţei. Autorităţile au aplicat procedurile specifice pentru astfel de situaţii, în condiţiile în care zona se află în apropierea frontierei cu Ucraina şi este expusă în mod repetat unor incidente generate de războiul din ţara vecină.
MApN subliniază însă că monitorizarea nu a indicat o încălcare a spaţiului aerian românesc. „Nu au fost raportate pătrunderi în spaţiul aerian naţional”, au precizat reprezentanţii ministerului.
Situaţia a revenit la normal după aproximativ o oră. Alerta aeriană a fost declarată încheiată la ora 00.42, după ce nu au mai fost semnalate evoluţii care să impună menţinerea măsurilor de avertizare.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI