Autostrada Moldovei, prioritate pentru noul ministru al Transporturilor. Ce planuri are Ştefan-Ovidiu Popa pentru A7

Autostrada Moldovei, prioritate pentru noul ministru al Transporturilor. Ce planuri are Ştefan-Ovidiu Popa pentru A7

Noul ministru al Transporturilor, Ştefan-Ovidiu Popa, anunţă că finalizarea Autostrăzii A7 până la Paşcani şi continuarea proiectului spre Suceava se numără printre priorităţile mandatului său. Oficialul a prezentat şi lista drumurilor care ar putea fi deschise circulaţiei până la sfârşitul anului.

Ştefan-Ovidiu Popa a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că una dintre principalele sale obiective este finalizarea Autostrăzii A7 până la Paşcani. De asemenea, ministrul vrea să operaţionalizeze mecanismul SAFE pentru continuarea lucrărilor pe traseul Paşcani-Suceava.

„În perioada următoare priorităţile mele sunt următoarele: finalizarea Autostrăzii A7 până la Paşcani şi operaţionalizarea SAFE pentru a continua Autostrada Moldovei de la Paşcani la Suceava.

Evident, obţinerea acordului de mediu revizuit pe secţiunea montană a autostrăzii Piteşti-Sibiu, stabilirea strategiei de abordare a proiectului Bala 2 şi demararea negocierilor la nivel european pentru noul cadru financiar multianual, din care, evident, ne dorim să avem o sumă consistentă la Ministerul Transporturilor”, a declarat ministrul.

Ce alte priorităţi are Ministerul Transporturilor

Pentru următoarele şase luni, Compania Naţională de Drumuri trebuie să asigure finanţarea proiectelor aflate în derulare, să finalizeze licitaţiile şi să semneze contractele pentru investiţiile aflate în aşteptare.

„Ca şi priorităţi generale pe următoarele şase luni pentru Compania Naţională de Drumuri: asigurarea banilor din bugetul de stat pentru continuarea lucrărilor pe proiectele care au fost finalizate din PNRR până la 31 august 2026, asigurarea fondurilor pentru proiectele în derulare prin programul Transport, finalizarea licitaţiilor şi semnarea contractelor pentru proiectele care sunt acum în aşteptare şi, evident, stabilirea clară a proiectelor noi pe care le-am putea lansa”, a afirmat Ştefan-Ovidiu Popa.

Câţi kilometri de autostradă ar putea fi inauguraţi până la finalul anului

Ministrul a prezentat şi estimările privind deschiderea unor noi tronsoane de autostradă. Printre acestea se numără 10 kilometri din A0, 30 de kilometri pe A3, între Nădăşelu şi Zimbor, 26,35 de kilometri între Suplacu de Barcău şi Chiribiş, precum şi 49,3 kilometri pe A7, pe loturile 1 şi 2.

„Aveam 138 de kilometri, o să avem cu 10 kilometri mai puţin dacă nu reuşim să rezolvăm această problemă cu secţiunea 4 de la Curtea de Argeş la Tigveni”, a precizat ministrul.

Potrivit acestuia, până acum au fost daţi în circulaţie 71 de kilometri, iar estimarea pentru întregul an este de aproximativ 200 de kilometri de drumuri noi.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI