Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, susţine că Guvernul condus de Siegfried Mureşan nu va primi niciun vot din partea parlamentarilor AUR. Mai mult, senatorul afirmă că nici în PNL nu există unanimitate în privinţa susţinerii noului Executiv şi spune că, din discuţiile pe care le-a avut cu parlamentari liberali, unii nu ar urma să voteze Cabinetul Mureşan.
Petrişor Peiu a afirmat că AUR şi-a stabilit deja poziţia şi nu intenţionează să susţină Guvernul Mureşan dacă acesta va ajunge la vot în Parlament.
„Nu cred că toţi parlamentarii PNL vor vota guvernul Mureşan, dacă va ajunge la vot. Din discuţiile pe care le aud şi eu de la colegii liberali, nu toţi vor vota acest guvern”, a declarat liderul senatorilor AUR.
„Nu va avea niciun vot din partea noastră”
Peiu spune că pentru AUR nu există posibilitatea susţinerii noului Executiv, în condiţiile în care formaţiunea nu face parte din guvern şi programul său nu include principalele propuneri ale partidului pentru ieşirea din criză.
„Cred că este destul de evident pentru toată lumea că nu va avea niciun vot din partea noastră”, a afirmat senatorul.
El a precizat că AUR a votat în unanimitate împotriva susţinerii unui guvern din care partidul nu face parte şi care nu preia elementele esenţiale din programul său.
Peiu a criticat şi relaţia politică dintre AUR şi Siegfried Mureşan, afirmând că europarlamentarul liberal a făcut în trecut mai multe declaraţii critice la adresa formaţiunii.
„Ar fi fost chiar de neaşteptat ca dânsul să vină şi să bată la uşa noastră”, a spus liderul senatorilor AUR.
Peiu îl acuză pe Nicuşor Dan că se coordonează cu PSD
Petrişor Peiu a susţinut, de asemenea, că preşedintele Nicuşor Dan îşi coordonează deciziile politice cu PSD şi a pus sub semnul întrebării şansele Guvernului Mureşan de a obţine sprijin parlamentar.
În opinia senatorului AUR, nominalizarea lui Siegfried Mureşan ar fi fost făcută într-un scenariu în care Cabinetul nu ar avea suficiente voturi pentru învestire.
Peiu susţine că astfel s-ar crea presiuni asupra parlamentarilor care consideră că nu vor mai obţine mandate la următoarele alegeri.
„Această nominalizare este făcută cu scopul evident de a nu avea niciun fel de şanse”, a afirmat senatorul AUR.
El a repetat că AUR nu va susţine Guvernul Mureşan şi că decizia formaţiunii este una deja adoptată în unanimitate.







