Alertă în Marea Neagră, după ce un remorcher turcesc s-a scufundat în urma unei coliziuni. MAI a mobilizat nave pentru salvarea celor şapte membri ai echipajului

Alertă în Marea Neagră, după ce un remorcher turcesc s-a scufundat în urma unei coliziuni. MAI a mobilizat nave pentru salvarea celor şapte membri ai echipajului

Şapte marinari turci au fost implicaţi într-un incident naval în Marea Neagră, după ce remorcherul pe care se aflau s-a scufundat în urma unei coliziuni. Trei membri ai echipajului au fost preluaţi de o navă olandeză, iar ceilalţi patru au refuzat evacuarea. Intervenţia se desfăşoară în condiţii meteo dificile.

Remorcherul Ayaz Bey, sub pavilion turcesc, a transmis miercuri, în jurul orei 04:20, un mesaj internaţional de primejdie (MAYDAY), după ce a intrat în coliziune cu nava Mentor, sub pavilion Antigua şi Barbuda.

Potrivit informaţiilor transmise de Ministerul Afacerilor Interne, cele două remorchere, Ayaz Bey şi Ramazan Bey, tractau nava Mentor, avariată anterior în apele ucrainene, în apropierea portului Odesa. Aceasta nu avea echipaj la bord.

„În cursul nopţii, pe fondul condiţiilor meteorologice nefavorabile, legăturile de remorcare s-au rupt. Ulterior, acestea au fost refăcute, însă remorcherul Ayaz Bey a intrat în coliziune cu nava remorcată şi s-a scufundat", arată MAI.

Trei marinari au fost preluaţi de o navă olandeză

Pentru salvarea celor şapte cetăţeni turci au fost mobilizate două nave ale MAI, una a Poliţiei de Frontieră – Garda de Coastă şi alta a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. La operaţiune participă şi nava Sar Ares, aparţinând Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM).

Trei membri ai echipajului au fost preluaţi de remorcherul ODIN, sub pavilion olandez, urmând să fie transportaţi în portul Mangalia. Celelalte patru persoane au refuzat evacuarea, declarând că nu au nevoie de asistenţă. Remorcherul Ayaz Bey este ancorat.

Operaţiunea este coordonată de Centrul Maritim de Coordonare a Salvării (MRCC). Vântul puternic şi marea foarte agitată îngreunează intervenţia şi nu permit, deocamdată, folosirea mijloacelor aeriene.

„Intervenţia se desfăşoară în condiţii deosebit de dificile, din cauza vântului puternic şi a mării foarte agitate, care nu permit, în acest moment, utilizarea mijloacelor aeriene", precizează MAI.

 

Sursă foto: ISU

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI