17 Decembrie 1989, primii morţi ai Timişoarei
17 decembrie 1989
17 decembrie 1989
Fie pandemia cât de mare, românii tot se distrează de revelion! Destinaţiile pe care le preferă sunt cele exotice şi fără restricţii
Profesorii sunt alături de medicii din linia întâi
Moş Crăciun şi Elfii lui au venit într-o vizită neaşteptată în capitala statului Peru
In timp ce analistii vorbesc despre criză economică provocată de pandemie, din sectorul privat vin si vesti bune! Afacerile aflate la început de drum au avut mai multe oportunităţi de finanţare
Cu totii am vazut filme precum Rambo sau Greu de ucis, iar baietii si-au dorit sa fie puternici precum personajele interpretate de Silvester Stalone sau Bruce Willis
Europa se pregăteste de cele mai austere si restrictive sărbători! Aproape toate ţările impun noi măsuri de protecţie în perioda care urmează
Criza de pe scenapolitică legată de desemnarea unui nou premier pare să se apropie de final
O suceveancă în vârstă de 36 de ani şi fiul său de numai 6 ani au fost găsiţi fără suflare în parohia San Martino, aflată la periferia Romei
Dacă aţi avut în trecut reacţii alergice severe la vaccinuri sau la anumite medicamente, ar trebui să consultaţi un alergolog înainte să faceţi vaccinul anti Covid 19
La trei luni de la începutul şcolii mulţi elevi încă aşteaptă tabletele promise de Guvern pentru a putea învăţa online
Infrastructura feroviară este la pământ
Muncesc de luni întregi pentru ca semenii lor să primească ajutor la timp, şi nu contenesc nici acum, chiar dacă frigul lea ajuns la os
Joe Biden este tot mai aproape de a fi confirmat preşedinte al Statelor Unite
România are, începând din această lună, singurul centru operaţional din Europa pentru adăpostirea refugiaţilor
Scandalul apei calde a ajuns la Avocatul Poporului
"E o picătură într-un ocean, dar dacă e un strop de bunătate, ajunge să astâmpere setea celui în nevoie"
S-a născut primul pui de zimbru în libertate, în Munţii Făgăraş
Au apărut imagini cu tragedia care a avut loc în judeţul Teleorman, în care au murit doi oameni, soţ şi soţie, după ce autoturismul acestora a fost lovit de un tren
Nicolae Ciucă a fost decorat de Statele Unite ale Americii cu distincţia militară Legiunea de Merit
Negocieri pentru salariul minim
O tânără de 28 de ani, infectată cu sars cov 2, a murit la doar o zi după ce a născut prematur la Maternitatea din Galaţi
Partidul Social Democrat exclude orice posibilitate de a forma un guvern cu PNL, dar ar agrea varianta unui executiv de uniune