Biserici pline şi în scenariul roşu
Pentru mulţi credincioşi pandemia pare că nu există! Chiar dacă oraşul Voluntari se află în scenariul roşu deja de două zile, după ce numărul de infectări a crescut, bisericile sunt în continuare pline.
Pentru mulţi credincioşi pandemia pare că nu există! Chiar dacă oraşul Voluntari se află în scenariul roşu deja de două zile, după ce numărul de infectări a crescut, bisericile sunt în continuare pline.
Trei tineri din Arad au ajuns la spital după ce au fost bătuţi violent de doi bărbaţi.
În Australia a fost decretată stare de dezastru natural.
Faimosul vlogger, BRomania, a fost prins drogat la volan.
O importantă reţea de traficanţi de droguri din Capitală a fost destructurată în urma unei ample operaţiuni a DIICOT.
Timişoara iese din carantina de două săptămâni în acestă noapte! Incidenţa cazurilor la mia de locuitori este, însă, mai mare la ridicarea restricţiilor decât în momentul în care s-a decis carantinarea.
Partiturile marilor compozitori clasici sunt folosite pe post de tratament pentru a reduce stresul animalelor captive dintr-o grădină zoologică din Columbia.
Breşă uriaşă de securitate în NATO.
Protestele se ţin lanţ într-o Europă îngenungheată de al treilea val al pandemiei.
Şi în timp ce Capitala înregistrează cel mai mare număr de îmbolnăviri din ţară, petrecerile continuă.
Veşti bune pentru fermieri! Ministrul Agricuturii alocă 760 de milioane de euro pentru investiţii în exploataţii agricole anul acesta.
Un videoclip postat pe site-ul Ministerului Apărării Naţionale a devenit viral.
Capitala rămâne în scenariul roşu! Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă a decis ca restricţiile de până acum să se menţină pentru încă 14 zile, iar carantina poate să fie instituită oricând în acest interval de timp.
Un constănţean de 67 de ani a fost găsit mort în apele Portului Tomis.
După un meci incredibil România a reuşi vitoria din păcate nu şi calificarea .
20 martie este ziua în care întreaga planetă marchează Ziua Internaţională a Fericirii.
Bucureştiul va avea tren metropolitan.
Stresul şi anxietatea care şi-au pus amprenta asupra românilor în pandemie se numără printre afecţiunile tratate, în această perioadă, şi dincolo de cabinetele de specialitate.
Pandemia a îngreunat misiunea părinţilor.
România este departe de a fi o destinaţie de top în rândul turiştilor de peste hotare.
Europa a devenit prima regiune din lume care a depăşit pragul de un milion de decese provocate de noulcoronavirus.
lumii şi a stârnit controverse îl puteţi vedea mâine la Prima, de la ora 12.
Femeile însărcinate, vaccinate împotriva Covid-19, pot transmite anticorpii copiilor.