Credinţa, mai mare decât teama de Covid
În timp ce incidenţa cazurilor de covid19 din municipiul Iaşi se apropie de 10 la mia de locuitori, pelerini din toată ţara se înghesuie, fără mască, să sărute racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.
În timp ce incidenţa cazurilor de covid19 din municipiul Iaşi se apropie de 10 la mia de locuitori, pelerini din toată ţara se înghesuie, fără mască, să sărute racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.
Momente tensionate în timpul unui zbor pe ruta Praga- Bucureşti! Cu 20 de minute înainte de aterizare, aeronava sa depresurizat, iar pasagerii au avut nevoie de măştile de oxigen pentru a putea respira.
Tânărul din Timişoara acuzat că şi-a ucis cu sânge rece mama a fost prins de autorităţi după mai bine de 48 de ore de căutări.
Grevă de amploare astăzi în Italia, acolo unde mai multe sindicate au declanşat un conflict cu guvernul de la Roma împotriva măsurii de extindere a certificatului verde sanitar! Sunt afectate transporturile, şcolile, şi toate serviciile publice! .
Vârsta e doar un număr iar acum avem şi dovada! Un bărbat din Japonia de 81 de ani poate da lecţii oricărui tânăr pasionat de skateboarding! Bărbatul practică sportul de doi ani şi nu pare să se oprească prea curând.
Anglia se confruntă cu o situaţie extrem de dificilă.
Un tânăr în vârstă de 21 de ani a murit, iar alţi doi prieteni de-ai săi în vârstă de 28 de ani, au ajuns în stare gravă la spital după ce, toţi trei s-au urcat pe un motoscuter şi s-au izbit violent de remorca unui tractor.
Un pescar thailandez a devenit milionar peste noapte! Bărbatul a găsit 30 de kilograme de vomă de balenă care eextrem de căutată în industria parfumeriei din cauza beneficiilor pe care le aduce.
Majorarea salariului minim i-a bucurat pe o parte dintre romani, dar a produs ingrijorare pentru altii.
În şcolile româneşti se pot folosi testele de salivă, au anunţat recent autorităţile.
Sătui de ştirile false şi de paginile de internet care conţin viruşi, trei elevi din Timişoara au realizat o aplicaţie pentru depistarea acestora.
Trabant, Dacia din anii 80 sau Lincoln Continental, sunt doar câteva dintre bijuteriile expuse la Retro Parada Toamnei, care a avut loc la Târgu Mureş…bineîţeles spre bucuria iubitorilor de maşini vechi.
Romania mai are doar 3 locuri libere la terapie internsivă! Bilantul transmis de Grupul de Comunicare Strategica aduce zilnic noi recorduri de pacienti cu forme grave ale bolii, a căror viaţă depinde de aparatele de oxigen.
Răzbunare cumplită în Bihor.
Vaccinarea obligatorie şi impunerea certificatului verde au scos din nou în stradă zeci de oameni la Oradea şi Rădăuţi.
Avem cel mai mare preţ al benzinei din ultimii 10 ani.
Românilor care se află în Marea Britanie le este tot mai greu să.
Certificatul digital a scos zeci de mii de oameni în stradă, în mai multe state europene! Francezii au ieşit pe străzi pentru al 13-lea weekend consecutiv, semn că nu sunt dispuşi să renunţe la libertate.
Spitalul modular de la Pipera se redeschide marti! Unitatea care are 374 de paturi va putea găzdui pentru început 100 de pacienţi cu covid 19.
Libanul e în beznă totală! Ţara a rămas fără curent după ce principalele centrale au încetat să funcţioneze.
Criza politică se poate prelungi.
Aproape 90% dintre români cred că ţara merge într-o direcţie greşită.
Ministerul Educaţiei elaborează în aceste zile o serie de ghiduri tematice pentru o nouă disciplină opţională.