Festin cu căpşuni, la sfârşitul săptămânii, în Parcul IOR
Un festin cu căpşuni va avea loc, de vineri până duminică, de Sfinţii Constantin şi Elena, în Parcul IOR din Capitală, potrivit unui comunicat al organizatorilor, transmis, joi, AGERPRES.
Un festin cu căpşuni va avea loc, de vineri până duminică, de Sfinţii Constantin şi Elena, în Parcul IOR din Capitală, potrivit unui comunicat al organizatorilor, transmis, joi, AGERPRES.
Spania alocă 1,2 miliarde de euro pentru învăţământul profesional.
România susţine aderarea Finlandei şi Suediei la alianţa NATO.
Comisia Europeană şi-a prezentat planul de a pune capăt dependenţei de gazele naturale ruseşti.
Numărul refugiaţilor ucraineni care au trecut graniţa cu România a trecut de un milion.
O ambulanţă din Braşov deţine recordul la km parcurşi în 15 ani de activitate! Peste 800 de mii.
România nu va fi lovită de o criză alimentară! Cel puţin asta consideră ministrul Agriculturii.
Rebeca, fetiţa de 5 ani supusă unui transplant de ficat, a murit la două săptămâni şi jumătate de la intervenţie.
Caz cutremurător în Botoşani.
În timp ce oficialii din ţara noastră spun că nu avem nicio problemă cu criza de alimente şi că suntem principalul grânaral Europei, Organizaţia Naţiunilor Unite este de altă părere.
Şase plaje din România au primit eticheta Steagul Albastru pentru sezonul turistic 2022, anunţă Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului! Una este din Mamaia, câte două din Năvodari şi Eforie şi o alta din Olimp.
“Nu se mai termina muntele.
Festivalul de la Cannes a fost deschis chiar de Preşedintele Vladimir Zelensky.
Acuzaţii grave la adresa medicilor de la Spitalul de Urgenţă Brăila.
Sorin Oprescu a fost prins la Atena! Fostul primar, condamnat definitiv vineri la 10 ani şi 8 luni de închisoarepentru fapte de corupţie şi dat în urmărire internaţională de Poliţia Română, după ce a fugit din ţară, este acum încustodia autorităţilor elene.
România face un pas important către independenţa energetică.
Au fost percheziţii la Primăria Timişoara.
"Am putut să aud bombele care cad în Odessa din biroul meu! Războiul Rusiei împotriva Ucrainei vea să ne ia speranţa şi să ne împingă pe toţi cu un secol recut în istorie"! Sunt cuvintele Maiei Sandu, într-un discurs istoric pe care l-a ţinut astăzi în Parlamentul European, prin car.
Au mai rămas puţini refugiaţi ucraineni cazaţi gratis în Mamaia, sub forma ajutorului umanitar.
S-au tras focuri de armă şi s-au luat ostatici astăzi la Romaero în faţa ministrului Vasile Dîncu! Nu în vreo acţiunespecială, ci într-o simulare de atac asupra unui oficial al statului, cu ocazia celei mai mari expoziţii de tehnică militarădin Estul Europei.
Mulţi români aleg să folosească şi remediile naturiste, obţinute din plante medicinale, şi nu de ieri, de azi.
Sunt momente cumplite pentru familia fetiţei de 5 ani, cu o boală genetică extrem de rară la ficat.
Vremea rea a făcut ravagii într-o comună din Arad.