Video

Dezbateri dure privind aderarea României la Schengen

Dezbateri dure privind aderarea României la Schengen

„România este vestul sălbatic al Europei, ce caută în Uniunea Europeană?”, a ţipat indignat un deputat german de la tribuna Parlamentului European la dezbaterile privind intrarea României şi Bulgariei în Schengen.

Petrecere în stil Panda

Petrecere în stil Panda

A fost petrecere de zile mari la o grădină zoologică din Shanghai: trei urşi panda şi-au sărbătorit ziua de naştere cu mare fast! Meniul pregătit de angajaţii parcului a fost unul pe măsură: îngheţată şi tort de fructe, preferatele urşilor!Decorul a fost şi el aranjat cu grijă.

Polonia vrea arme nucleare

Polonia vrea arme nucleare

Polonia vrea să găzduiască arme nucleare pe teritoriul ţării! Ideea a fost discutată cu Statele Unite iar anunţul a fost făcut chiar de preşedintele ţării, Andzej Duda într-un interviu pentru o publicaţie poloneză.

Regretele noastre de zi cu zi

Regretele noastre de zi cu zi

Telefoanele pe care nu le-am mai dat, oamenii pe care i-am pierdut, cuvintele pe care le-am spus sau, din contră, cele pe care nu le-am rostit niciodată.

Omul care aduce apa

Omul care aduce apa

Un tânăr fermier din Vrancea a reuşit într-un an de secetă cumplită să-şi salveze mare parte din culturi cu ajutorul sistemului de irigaţii.

Bătrâneţe cu mâna întinsă

Bătrâneţe cu mâna întinsă

Plini de boli şi suferinzi, bătrânii din Galaţi au stat ore întregi la coadă pentru a depune actele ca să primească ajutoare la energie, lemne sau gaze.