Poliţia de Frontieră: Elena Udrea a ieşit din ţară prin PTF Giurgiu, în mod legal
Elena Udrea a ieşit joi din ţară prin PTF Giurgiu, în mod legal, deoarece nu avea restricţionat dreptul la liberă circulaţie de către instituţiile competente, autorităţile de frontieră precizând că nu cunosc destinaţia către care s-a îndreptat şi nici dacă era însoţită de cine.
Peste 3,5 milioane de refugiaţi în afara ţării; 500.000 au probleme de sănătate mintală
Numărul ucrainenilor care s-au refugiat în străinătate a ajuns la aproape 3.
România, pe lista neprietenoasă a Rusiei
Ţara noastră se află pe lista ţărilor neprietenoase întocmită de Vladimir Purtin! Orice fel de ajutor venit din partea statelorcare ajută Ucraina înseamnă implicarea lor directă în război, este avertismentul dur al acestuia! Între timp, aşa numitelecoridoare umanitare anunţate de Mo.
Şeful diplomaţiei UE spune că cinci milioane de ucraineni îşi vor părăsi ţara dacă vor continua bombardamentele Rusiei asupra Ucrainei
UE se aşteaptă ca cinci milioane de ucraineni să părăsească ţara dacă bombardamentele Rusiei asupra Ucrainei continuă, a avertizat luni şeful diplomaţiei Uniunii Europene (UE), Josep Borrell, citat de The Guardian.
Parlamentul European cere statut de ţară candidată pentru Ucraina
Parlamentul European (PE), reunit într-o şedinţă plenară extraordinară, consacrată situaţiei din Ucraina, a adoptat, la 1 martie 2022, o rezoluţie prin care ''invită instituţiile Uniunii Europene să acţioneze pentru a acorda Ucrainei statutul de ţară candidată la UE", "în conformit.
Ruşinea de a fi rus: fără bani, fără fotbal, fără femei. Cum a reuşit Putin să transforme Rusia în cea mai detestată ţară din lume
Spaima lui Vladimir Putin a devenit realitate: Rusia a devenit o ţară „înconjurată” de sancţiuni economice severe şi este, în acest moment, un stat cvasiizolat şi detestat pe scena internaţională, după invazia brutală a Ucrainei.
Guvernul din Cehia menţine restricţiile la intrarea în ţară
Deşi guvernul liberal-conservator din Republica Cehă relaxează regulile anti-coronavirus, nu sunt prevăzute modificări la restricţiile impuse la intrarea în ţară, relatează marţi dpa.
Noi reguli de intrare în România
Începând de astăzi toţi cei care ajung pe teritoriul României se vor supune aceloraşi reguli, indiferent de ţara din care sosesc.
Carantină redusă la 5 zile
Se schimbă regulile de carantinare la intrarea în ţară.
Cooperativa Ţara Mea se extinde: livrări de 80.000 de tone de legume româneşti de la aproape 5.000 de fermieri
Cooperativa Ţara Mea şi-a dublat numărul membrilor până la aproape 5.
NATO: Orice ţară are dreptul de a decide alianţele din care să facă parte
Orice ţară, indiferent de mărime sau de geografie, are dreptul fundamental de a-şi decide drumul şi alianţele din care doreşte să facă parte, a declarat secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, vineri seara, după încheierea reuniunii extraordinare a miniştrilor de externe NAT.