Surse: Traian Băsescu, internat la Paris
Traian Băsescu ar fi într-un spital din Paris! Potrivit unor surse, fostul preşedinte a suferit un puseu de hipertensiuneîn timp ce se afla la Bruxelles.
Refugiaţi ucraineni, trataţi în spitalele româneşti
Zeci de refugiaţi din Ucraina au ajuns în ultimele zile în spitalele din România.
La Timişoara se fac din nou operaţii pe cord la copii
După aproape 20 de ani de pauză, la Timisoara, se fac din nou operaţii pe cord la copii.
Au fost reluate operaţiile pe cord la copii, după 20 de ani de pauză/ Primele două intervenţii au avut loc deja
Compartimentul de Chirurgie Cardiacă Pediatrică de la Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara a devenit funcţional după o pauză de aproape 20 de ani, iar primele două intervenţii pe inimă au avut loc deja, pacienţi fiind o fetiţă de 7 ani şi un băieţel de 8 ani.
Medicii sunt bolnavi sau extenuaţi
Situaţie fără precedent la Spitalul din Rădăuţi.
Compartiment de chirurgie cardiovasculară pediatrică, inaugurat la IBC Timişoara
Managerul Institutului de Boli Cardiovasculare (IBC) din Timişoara, prof.
Rata de pozitivare la infecţia cu SARS-CoV-2 a crescut
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Adriana Pistol a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că se observă o creştere a ratei de pozitivare a testelor pentru infecţia cu SARS-CoV-2.
Medicamentele din România au ajuns în spitalele din Ucraina
Medicamentele din România donate Ucrainei au ajuns în spitalele de acolo, a anunţat Dragoş Damian, CEO Terapia Cluj.
Trupele ruse au tras asupra unui spital din oraşul Cernihiv, potrivit primarului Vladyslav Atroşenko
Potrivit primarului, nu a fost prevăzut un coridor umanitar.
Peste 2 milioane de lei, fonduri europene, investiţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin
Spitalul Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin a fost dotat cu aparate, echipamente şi mobilier medical în valoare de 2.
A doua prelevare multi-organ şi ţesut din 2022 la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă
A doua prelevare multi-organ şi ţesut din 2022 a avut loc vineri la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.
Soldaţi ucraineni răniţi, trataţi în Spitalul Militar din Cernăuţi
Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupaşcu, transmite: Spitalul Militar din Cernăuţi preia o parte dintre militarii ucraineni răniţi în regiunile afectate de atacurile armatei ruse, a declarat, joi, şeful Administraţiei Regionale Militare de Stat, Serghei Osaciuc.