
„CA PE VREMURI”: A FOST SPECTACOL ÎNTRE RAPID ŞI DINAMO! GIULEŞTENII AU OBŢINUT DOAR UN PUNCT ŞI AU IEŞIT DIN CURSA PENTRU PLAY-OFF
Derby-ul dintre Rapid şi Dinamo Bucureşti s-a încheiat la egalitate, scor final 1-1.

Super Bowl pe ritmuri de rap
A fost spectacol la Super Bowl-ul de anul acesta.

Premiera din 10 februarie a spectacolului "Oleanna" de la Teatrul de Artă, reprogramată pentru 14 februarie
Premiera din 10 februarie a spectacolului "Oleanna" de David Mamet de la Teatrul de Artă Bucureşti a fost reprogramată pentru data de 14 februarie, informează organizatorii într-un comunicat transmis AGERPRES.

Două spectacole de la TNB au fost suspendate din cauza îmbolnăvirii unor actori
Teatrul Naţional din Bucureşti anunţă suspendarea a două spectacole, din 27 şi 28 ianuarie, "din cauza îmbolnăvirii unor actori".

Poezie şi muzică pe scena Ateneului din Iaşi
Bucurie şi emoţie! Asta au simţit cei care au văzut spectacolul de excepţie de pe scena Ateneului Naţional dinIaşi.

Ziua culturii naţionale, sărbătorită la Iaşi. Spectacolul, transmis live, pe PRIMA TV, de la 19.30
Este regal de cultură la Iaşi! Două mari personalităţi ale culturii vor urca pe scena Ateneului Naţional într-un spectacol unic în România.

Spectacol cu lebede la malul mării
Spectacol superb la malul mării, unde câteva sute de lebede se adăpostesc de câteva săptămâni.

Hugh Jackman, testat pozitiv. Mai multe reprezentaţii ale sale de pe Broadway, anulate
''The Music Man'', unul dintre cele mai de succes spectacole ale momentului pe Broadway, şi-a anulat marţi reprezentaţiile timp de cinci zile după ce protagonistul show-ului, actorul australian Hugh Jackman, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, informează Reuters.

Justiţia belgiană a suspendat închiderea sălilor de spectacol impusă de guvern
Justiţia din Belgia a decis marţi să suspende închiderea sălilor de spectacol care a fost decisă de guvern săptămâna trecută pentru a lupta contra epidemiei de Covid.

Justiţia belgiană a suspendat închiderea sălilor de spectacol
Justiţia belgiană a suspendat marţi închiderea teatrelor şi a sălilor de spectacol anunţată săptămâna trecută în Belgia de prim-ministrul Alexander De Croo pentru a opri răspândirea variantei Omicron a coronavirusului, relatează AFP.

Kate Middleton a cântat la pian în public
Kate Middleton, viitoare regină a Marii Britanii, a oferit în premieră un moment artistic de excepţie.

„Lecţie de magie” într-o sală de spectacole arhiplină din Târgu-Mureş. Poliţia anunţă amenzi
Un spectacol „de magie” s-a desfăşurat, sâmbătă, la Palatul Culturii Mureş, cu sala arhiplină, în condiţiile în care astfel de evenimente pot fi organizate la doar 30% din capacitatea sălii.