Premieră la TNB: ,,Nunţi, botezuri, înmormântări"
A fost forfotă mare la Teatrul Naţional din Bucureşti! Sute de cinefili au venit să vadă premiera lungmetrajului ,,Nunţi, botezuri, înmormântări", în regia lui Alexandru Lustig.
Istoria nu se uită. 21 de ani de la cel mai grav atentat din istoria Statelor Unite
Istoria nu se uită şi e plină de durere, de cele mai multe ori.
Florin Cîţu: Vaccinarea cu doza a treia începe în 28 septembrie
Vaccinarea cu doza a treia începe în 28 septembrie în România, a anunţat premierul Florin Cîţu.
Cristian Ghinea povesteşte „cum şi-a petrecut sfârşitul guvernului”: „Dacă nu suntem complet idioţi, PNRR va fi aprobat în septembrie”
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, relatează munca din această săptămână pentru finalizarea documentelor legate de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în contextul crizei politice.
Biden face un pas spre declasificarea unor documente ale anchetei despre 11 Septembrie
Preşedintele american, Joe Biden, a emis vineri un ordin executiv în vederea declasificării în următoarele şase luni a unor documente ale anchetei despre 11 septembrie 2001, un subiect sensibil pentru unele familii ale victimelor, notează AFP.
Ministrul Oros îşi poate pierde scaunul în septembrie!
Septembrie se anunţă a fi o lună cu zgâlţâieli politice serioase, chiar înainte de congresul Partidului Naţional Liberal.
Ministrul Transporturilor: Lucrările la lotul 5 de pe autostrada Piteşti - Sibiu încep pe 1 septembrie
Lucrările la lotul 5 al autostrăzii Piteşti - Sibiu încep pe 1 septembrie, anunţă ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.
Cîţu: PNRR nu o să fie condiţionat de reforma în justiţie. PNRR pentru România ar trebui aprobat în ultima săptămână din septembrie
Premierul Florin Cîţu a anunţat că banii pe care România îi va primi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) nu sunt condiţionaţi de reforma în justiţiei aşa cum a fost asumată în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV).
Primele cărţi de identitate electronice vor fi eliberate în septembrie. Precizările ministrului Lucian Bode
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că primele cărţi electronice de identitate vor fi înmânate titularilor în luna septembrie.
Gheorghiţă: Vârful noului val va fi în septembrie, cu peste 1.600 de cazuri pe zi. Momentul cel mai bun pentru vaccinare este „acum”
Medicul Valeriu Gheoghiţă spune că vârful valului 4 al pandemiei va fi atins la jumătatea lunii septembrie, când sunt aşteptate peste 1.
Toţi elevii merg fizic la şcoală
E oficial.
Estimări meteo ANM pentru următoarele 4 săptămâni. Temperaturi normale şi ploi în mai multe regiuni, pe tot parcursul lunii septembrie
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis estimări meteo pentru următoarele patru săptămâni.