Legea offshore, publicată în Monitorul Oficial
Legea offshore, promulgată miercuri, prin decret, de preşedintele Klaus Iohannis, a fost publicată în Monitorul Oficial.
Nouă lege pentru fermieri, promulgată de preşedintele Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea legii irigaţiilor.
Casele teritoriale de pensii - obligate să informeze angajatorul de emiterea deciziei de pensionare a angajatului
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, actul normativ pentru completarea art.
USR: E definitiv: legea care permite accesul cu animale de companie pe plajele de la Marea Neagră a fost promulgată. Punguţa, lesa şi hamul se află printre condiţiile accesului
Reprezentanţii USR arată că legea care permite accesul cu animale de companie pe plajele de la Marea Neagră a fost promulgată, precizând că "punguţa, lesa şi hamul se află printre condiţiile accesului".
Legea prin care asiguratul care îngrijeşte un pacient bolnav de cancer beneficiază de concediu şi de indemnizaţie a fost promulgată
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
Instituţiile publice nu mai au voie să ceară copii după documente emise de alte entităţi ale statului. Legea a fost promulgată
Legea prin care instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale sau locale nu vor mai avea dreptul să solicite persoanelor fizice sau juridice, pentru soluţionarea unui serviciu public, copii după avize sau alte documente care au fost emise de instituţii .
Legea consumatorului vulnerabil a fost promulgată de Klaus Iohannis. Ajutorul pentru încălzire se aplică de la 1 noiembrie
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, care va intra în vigoare de la 1 noiembrie.
Legea consumatorului vulnerabil trebuie transmisă urgent spre promulgare preşedintelui Klaus Iohannis
Legea consumatorului vulnerabil trebuie transmisă urgent spre promulgare preşedintelui Klaus Iohannis, pentru că o nouă tergiversare va duce la o întârziere în adoptarea normelor metodologice, avertizează ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, într-o postare pe Facebook.
Tánczos Barna anunţă că în următoarea şedinţă de Guvern va fi aprobată OUG pentru împuşcarea urşilor
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tánczos Barna, a anunţat miercuri că a fost finalizat proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind intervenţia imediată în localităţile unde apar urşi.
Legea care interzice sistarea agentului termic în perioada sezonului rece a fost promulgată
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, actul normativ care vizează modificarea şi completarea Legii serviciului public de alimentare cu energie termică.
Klaus Iohannis a promulgat legea reţelelor 5G
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea privind reţelele 5G.
Guvernatorul din Florida a promulgat o lege care combate ''cenzura'' practicată de reţelele sociale
Guvernatorul statului american Florida, Ron DeSantis, a promulgat luni o lege care autorizează amendarea companiilor de tehnologie precum Twitter şi Facebook în cazul în care blochează conturile candidaţilor politici, aşa cum s-a întâmplat cu fostul preşedinte Donald Trump, relatează AFP.