
În ce condiţii se vor face testele COVID-19 în farmacii. Fiecare farmacie îşi va stabili costurile de testare
Testarea pentru Covid-19 se va putea face şi în farmacii, potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă adoptată de Guvern şi a unui proiect de Ordin al Ministerului Sănătăţii, publicat în transparenţă.

Preţurile petrolului au crescut vineri cu 4%, din cauza navei comerciale blocate în Canalul Suez
Preţurile petrolului au crescut vineri cu 4%, din cauza navei comerciale blocate în Canalul Suez, recuperând pierderile accentuate din şedinţa de tranzacţionare precedentă, provocate de temerile privind impactul noilor măsuri de carantină legate de Covid-19 din Europa asupra cererii, trans.

Crescătorii de oi: Preţul cărnii de miel la poarta fermei rămâne la fel ca anul trecut
Preţul cărnii de miel la poarta fermei în acest an este de 14-15 lei pe kilogram, cost similar cu cel din 2019, au declarat, pentru News.

Preţ record pentru tabloul pictat de robot
Primul tablou pictat de un robot, mai exact de umanoidul Sofia, a fost vândut la o licitaţie, cu un preţ record.

Preţurile petrolului au scăzut cu circa 4% din cauza pandemiei de Covid-19, chiar dacă circulaţia navelor în Canalul Suez este blocată
Preţurile petrolului au scăzut joi cu 4%, din cauza îngrijorărilor provocate de noile măsuri de carantină adoptate de guverne în Europa şi Asia pentru a opri creşterea numărului de cazuri de Covid-19, în pofida faptului că circulaţia navelor prin Canalul Suez este în continuare blocat.

Preţurile petrolului au crescut cu 6% în urma eşuării unei nave în Canalul Suez
Preţurile petrolului au crescut miercuri cu circa 6%, în urma eşuării unei nave în Canalul Suez, din cauza îngrijorărilor că incidentul ar putea bloca livrările de ţiţei în regiune, transmite Reuters.

Producătorii de carne de porc: Preţul cărnii la poarta fermei a ajuns la 5,5 - 6 lei pe kilogram, cu 20% mai puţin faţă de anul trecut. Este posibilă o creştere înainte de Paşte
Preţul cărnii de porc la poarta fermei a ajuns la 5,5- 6 lei pe kilogram, cu 20% mai puţin faţă de anul trecut, a declarat pentru News.

Preţul chiriilor în Cluj-Napoca a scăzut cu circa 40%. Care au fost principalele cauze
Preţul chiriilor în Cluj-Napoca este în scădere cu până la 40% pe fondul pandemiei de coronavirus, după ce, în ultimii ani, bătăliile mari se dădeau pe garsoniere al căror preţ de închiriere cu greu cobora sub 300 de euro.

Ştiţi cât costă bolizii pe care îi conduc vedetele lui Zidane? Astăzi, la Focus Sport, ora 19:00 vă spunem ce jucător are cea mai scumpă maşină şi cât trebuie să plătiţi, dacă vreţi să o cumpăraţi.
.

Preţurile petrolului au atins cele mai ridicate niveluri din ultimele 14 luni
Preţurile petrolului au crescut vineri cu circa 3%, atingând cele mai ridicate niveluri din peste un an, în urma unor date peste aşteptări referitoare la piaţa muncii din Statele Unite şi a deciziei OPEC şi a aliaţilor acesteia de a nu creşte livrările de ţiţei în luna aprilie, transm.

Preţul locuinţelor din Bucureşti, de la Revoluţie până la pandemie. Pentru 2021 - creştere cu minimum 10-15%
Preţurile la garsoniere şi apartamente au fost, în medie, cu minimum 36% mai mici în 2020-2021 faţă de anul crizei financiare, 2008, când au atins apogeul, pentru acest an fiind prognozată însă o creştere cu minimum 10-15%, din cauza costurilor tot mai mari ale materialelor de construcţ.

Bitcoin a scăzut cu peste 10%, după ce Elon Musk a afirmat că preţurile criptomonedelor ”par ridicate”
Bitcoin a scăzut cu peste 10%, la 51.