
Preşedintele Senatului a făcut cea de-a doua doză de vaccin anti-COVID
Preşedintele Senatului, Anca Dragu, anunţă că, în cursul zilei de marţi, a primit cea de a doua doză de vaccin anti-COVID.

Preşedintele Mexicului testat negativ de Covid-19, la mai puţin de două săptămâni de la infectare
Preşedintele Mexicului, Andres Manuel Lopez Obrador, a fost testat negativ la COVID-19, a anunţat joi guvernul mexican, la mai puţin de două săptămâni după ce şeful statului a anunţat că a contractat noul coronavirus, transmite Reuters.

Klaus Iohannis merge la „Matei Balş” după incendiul în care au murit patru persoane
Preşedintele Klaus Iohannis va merge, vineri, la ora 13.

SUA trebuie să facă primii paşi pentru revenirea la acordul nuclear, afirmă preşedintele iranian
Iranul este dispus la compromis în privinţa programului său nuclear, dar SUA trebuie să facă primii paşi pentru revenirea la acordul din 2015, a declarat miercuri preşedintele iranian Hassan Rouhani, potrivit DPA.

Noul secretar de stat al SUA este Antony Blinken. Acesta susţine poziţia pe care a avut-o Trump faţă de China
Senatul american l-a confirmat marţi cu o largă majoritate pe Antony Blinken pentru postul de şef al diplomaţiei americane, transmite AFP, citat de Agerpres.

Trump şi-a deschis un birou de fost preşedinte în Florida de unde vrea să promoveze politicile din timpul mandatului
Donald Trump a deschis luni un birou în Florida, de unde îşi va îndeplini atribuţiile de fost preşedinte al SUA şi va căuta să promoveze agenda administraţiei sale, potrivit Reuters.

Prim-ministrul italian Giuseppe Conte şi-a depus demisia şi speră să primească un nou mandat din partea preşedintelui
Prim-ministrul italian Giuseppe Conte şi-a depus demisia marţi şi speră să primească din partea preşedintelui un nou mandat, al patrulea în decurs de trei ani.

Joe Biden este noul preşedinte al SUA: „Este ziua Americii, este ziua democraţiei, o zi a speranţei”
Donald Trump a părăsit Casa Albă, cu câteva ore înaintea ceremoniei de învestire a lui Joe Biden în funcţia de preşedinte al Statelor Unite ale Americii.

Iohannis, după ce Biden a depus jurământul: „Sunt convins că împreună vom continua să dezvoltăm parteneriatul strategic”
Preşedintele Klaus Iohannis i-a felicitat pe Joe Biden şi Kamala Harris, care au depus azi jurământul ca preşedinte şi vicepreşedinte al SUA.

Rareş Bogdan regretă că a spus despre Ludovic Orban că "i s-a umflat capul": "E un limbaj mai de stradă, dar asta cu lupul alfa e ok"
Rareş Bogdan regretă că a spus despre Ludovic Orban că i s-a umflat capul.

Joe Biden va fi învestit miercuri în funcţia de preşedinte al Statelor Unite
Joe Biden va fi învestit miercuri în funcţie, devenind astfel cel de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite.

Preşedintele Iranului, încântat de plecarea ''tiranului'' Donald Trump de la Casa Albă
Preşedintele iranian Hassan Rouhani şi-a exprimat miercuri satisfacţia în legătură cu "sfârşitul erei tiranului" Donald Trump, care urmează să-şi predea atribuţiile pe 20 ianuarie preşedintelui ales Joe Biden, informează AFP.