250 de litri de reactivi expiraţi, confiscaţi
Poliţiţiştii au confiscat 250 de litri de reactivi chimici expiraţi care ar fi urmat să ajungă în laboratoarele deanalize.
Poliţia şi CNAIR ridică documentele companiei Bechtel, aruncate pe un câmp din judeţul Timiş
Poliţiştii şi reprezentanţii companiei naţionale de autostrăzi ridică, vineri, documentele companiei Bechtel, abandonate pe un teren privat de lângă localitatea Giroc, judeţul Timiş, după ce presa a scris că bibliorafturile zac la voia întâmplării.
Christian Ciocan, demis cu greu după ce a făcut un scandal monstru într-o secţie de poliţie. „Asemenea comportamente sunt tolerate şi încurajate la nivelul MAI“
La patru zile după ce a contabilizat şapte contravenţii şi a făcut scandal într-o secţie de poliţie, comisarul-şef Christian Ciocan a fost demis din funcţia de director pe care o ocupa în cadrul Ministerului de Interne.
Şef de clan mafiot, săltat pe autostradă
Interlopii din Clanul Duduianu au intrat din nou în atenţia poliţiei.
Poliţia din Haiti anunţă că 4 mercenari care au participat la uciderea lui Jovenel Moise au fost ucişi şi alţi 2 au fost arestaţi
Poliţia din Haiti a ucis 4 dintre mercenarii care au participat la asasinarea preşedintelui ţării, Jovenel Moise.
Reacreaţie cu bătaie mare la liceu
O idilă a declanşat o bătaie în toată regula între mai mai mulţi elevi ai unui liceu din Tecuci.
Percheziţii ale poliţiei pentru prinderea în flagrant a unor bărbaţi care practicau jocuri de noroc. Au fost confiscaţi 8.500 de euro
Poliţiştii dâmboviţeni au efectuat, marţi, două percheziţii şi au prins în flagrant mai multe persoane care practicau ilegal jocuri de noroc utilizând o masă de tip cazinou, fise şi jetoane, valoarea potului fiind de 8.
Creştem numărul de locuri în şcolile de poliţie şi facem angajări din sursă externă
Ministrul Lucian Bode a declarat luni că a fost crescut numărul de locuri din şcolile şi Academia de Poliţie şi se vor face şi angajări din sursă externă, pentru a acoperi deficitul mare de personal din Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Găsit de poliţişti la o cafea, în Bucureşti, după ce i-a furat 10.000 de euro unei cunoştinţe
Un bărbat de 53 de ani din comuna bistriţeană Livezile, acuzat de o cunoştinţă că i-a sustras 10.
Ce amenzi poţi primi în Grecia şi când rişti să ţi se confişte maşina
Codul rutier din Grecia prevede numeroase şi extrem de dure sancţiuni pentru încîlcarea prevederilor legale, potrivit Condiţiilor de Călătorie publicate pe site-ul MAE, scrie Hotnews.
11 bărbaţi înarmaţi, reţinuţi după un incident cu poliţia
Unsprezece bărbaţi puternic înarmaţi şi îmbrăcaţi în uniforme militare au fost reţinuţi sâmbătă în apropiere de Boston, în statul Massachusetts (nord-estul SUA), după ce ar fi fugit de poliţie şi ar fi determinat închiderea unei importante autostrăzi pentru a-şi negocia predar.
Poliţia italiană a dezmembrat o reţea care vindea certificate şi fiole de vaccin false
Poliţia italiană a dezmembrat o reţea care vindea certificate europene de vaccinare şi fiole de vaccin false prin intermediul dark net-ului, unde se puteau efectua operaţiuni de vânzare-cumpărare cu plata în criptomonede şi la care se înscriseseră mii de utilizatori, transmit sâmbătă .