Organizaţie mafiotă, destructurată în Italia
Poliţia din Italia a reuşit să spargă codul de siguranţă al unei reţele care se ocupa cu traficul de cocaină.
Doctoriţă premiată de primărie pentru profesionalism, reţinută după ce ar fi luat de 14 ori şpagă
Medic specialist Psihiatrie la Spitalul de Psihiatrie Cavnic, doctoriţa a fost reţinută de poliţişti şi apoi arestată preventiv timp de 30 de zile pentru luare de mită (14 acte materiale).
Poliţia caută ”ajutoare de şerif”
În timp ce 80% din secţiile de poliţie din mediul rural au toaleta în fundul curţii sau nu au deloc, ministerul de Interne anunta angajarea de noi agenţi.
Fosta şefă a CNA Laura Georgescu se află în custodia poliţiştilor; ea urmează să fie încarcerată (surse)
Fosta şefă a Consiliului Naţional al Audiovizualului Laura Georgescu se află în custodia Poliţiei, urmând să fie încarcerată pentru a executa pedeapsa de 4 ani şi 4 luni de închisoare primită în dosarul Giga TV, potrivit unor surse judiciare.
Fetiţă de 2 ani moartă în condiţii suspecte
Moarte suspectă la Iaşi! O fetiţă de numai doi ani s-a stins la Spitalul Sfânta Maria, după ce a ajuns în stare gravă acolo.
12 ore - timpul maxim petrecut de o persoană într-o secţie de Poliţie pentru verificarea identităţii
Senatul a adoptat, luni, în plen, proiectul legislativ iniţiat de Guvern care vizează prelungirea la maximum 12 ore a timpului pe care o persoană îl poate petrece într-o secţie de Poliţie pentru verificarea identităţii acesteia.
Prefectul Constanţei: „Pacea pandemică” ajunge la final. Trei localităţi au rata de infectare crescută
Două localităţi din judeţul Constanţa au depăşit pragul de 2 infectări la 1.
Doctoriţa acuzată că a vaccinat fictiv 10 fotbalişti şi soţul ei au fost reţinuţi
Primul medic de familie prins cu „vaccinarea la chiuvetă”, o doctoriţă din Dâmboviţa, a fost reţinută pentru 24 de ore.
200 de dosare penale şi 400 de oameni cercetaţi pentru vaccinare fictivă. Baciu: „Este un gest imoral şi incalificabil”
Poliţiştii români investighează 400 de persoane pentru emitere ori utilizare de certificate de vaccinare fictive.
Deţinutul evadat din penitenciarul Targu Jiu a fost prins
Deţinutul care a evadat joi din Penitenciarul Târgu Jiu a fost prins pe o stradă din localitate, anunţă IPJ Gorj.
Vaccinare la chiuvetă
Cutremur în lumea medicală.
Le-a căzut tavanul în cap
Situaţie şocantă la secţia 3 de poliţie din Bucureşti.