
Comisia Europeană suspendă ratificarea acordului economic între UE şi China. Motivul: „Mediul politic nu este propice”
Comisia Europeană a suspendat ratificarea acordului economic între UE şi China asupra investiţiilor, încheiat la sfârşitul anului 2020.

Numărul total de cetăţeni cu drept de vot, la 30 aprilie - 18.916.464
Numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral, la data de 30 aprilie, este de 18.

Ameninţări voalate cu o lovitură de stat, război civil şi „hoardele din suburbii”. O scrisoare a unor generali stârneşte un scandal de proporţii în Franţa
Guvernul francez a condamnat o scrisoare publică semnată de cadre militare, unele în serviciu activ, care susţine că Franţa se îndreaptă către „un război civil” din cauza extremismului religios.

Orban: Urmeazpă să dezbatem îmbunătăţirea PNRR, astfel încât să corespundă exigenţelor Comisie Europene
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) va fi adaptat la observaţiile Comisiei Europene, astfel încât să fie îmbunătăţit şi aprobat cât mai repede posibil.

Traian Băsescu: „Vladimir Putin vrea să ajungă la gurile Dunării, nu am dubii”
Fostul preşedinte Traian Băsescu este de părere că liderul rus, Vladimir Putin, vrea să ajungă la gurile Dunării „mai devreme sau mai târziu”.

Gorghiu: Decizia remanierii aparţine premierului
Acordul semnat cu USR PLUS nu îl va împiedica pe premier să înlocuiască vreun ministru, dacă doreste! Desi documentul care a parafat pacea în Coaliţie după scandalul provocat de demiterea lui Vlad Voiculescu de la sănătate spune că Florin Cîţu nu mai poate renunţa la minişti USR PLU.

Iohannis: Au fost afirmaţii mai puţin fericite
Preşedintele Klaus Iohannis a avut astăzi o primă reacţie la scandalul din Coaliţie! Sunt convins că de acum înainte se vor întelege mai bine, a spus acesta.

Anca Dragu: Nu avem încredere în Cîţu
Un gest unilateral al premierului.

Lider USR despre cum a fost reevaluat Ludovic Orban: politician flexibil, cu fler, corect faţă de parteneri
Liderul deputaţilor USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, are cuvinte de laudă faţă de preşedintele PNL, Ludovic Orban.

Intr-o pandemie, într-o criză, din viaţa oamenilor nu faci subiecte politice
Vicepremierul Kelemen Hunor, lider al UDMR, a criticat marţi faptul că în pandemie, în criză, viaţa oamenilor devine subiect de "atacuri politice".

”Nu contează de unde a venit pandemia, contează cum reacţionăm noi. Contează cum noi rămânem vii, într-o lume moartă de frică. Această pandemie l-a luat inclusiv pe tatăl meu.” Părintele Francisc Doboş, la Insider Politic
Nu contează de unde a venit pandemia, contează cum reacţionăm noi.