
Podul care leagă Transnistria de regiunea Odesa a fost aruncat în aer
Podul care leagă regiunea Odesa de Transnistria a fost aruncat în aer, cel mai probabil pentru a preveni o ofensivă rusă din această regiune separatistă prorusă din estul Republicii Moldova.

Un pod peste Dâmboviţa din centrul Bucureştiului riscă să se surpe
Un pod peste Dâmboviţa din apropierea Curţii de Apel Bucureşti riscă să se surpe din cauza infiltraţiilor apei în structură, scrie Digi24, precizând că o comisie va face analiza şi va dispune efectuarea lucrărilor de remediere.

Un pod şi un drum se construiesc într-o zonă cheie din Belarus, la 6 km de graniţa cu Ucraina. Imaginile surprinse din satelit (CNN)
Imagini din satelit realizate în ultimele două zile arată că se construiesc un nou drum şi un pod peste un râu important din Belarus, la mai puţin de 6 kilometri de graniţa cu Ucraina, în contextul în care, potrivit unor surse, forţele militare ruseşti continuă să îşi consolideze po.

Copii implicaţi într-un grav accident. Mama era la volan
Trei copii au ajuns în stare gravă la spital după ce maşina în care se aflu a intrat într-un cap de pod.

Reîncep lucrările de reabilitare pe Podul de la Cernavodă
Prima etapă din acest an a lucrărilor de reabilitare pe Podul de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2, este programată în intervalul 15 februarie - 21 aprilie 2022, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Podurile, motiv de supărare pentru localnici
Este scandal într-o comună nemţeană, după ce autorităţile au decis să demoleze zeci de poduri şi podeţe construite ilegal.

Podul suspendat de la Brăila: În ce stadiu sunt lucrările la cel mai mare pod din România
Imagini de pe şantierul drumului de legătură al Podului Suspendat de la Brăila au fost publicate miercuri de Compania de Drumuri CNAIR, acestea indicând stadiul lucrărilor de terasament şi a altora specifice.

Un pod s-a prăbuşit în Pittsburgh. Preşedintele Joe Biden a mers să constate pagubele
Un pod s-a prăbuşit, vineri, în Pittsburgh.

Două persoane au decedat după ce o maşină s-a lovit de un cap de pod în Ardeoani
Două persoane au decedat într-un accident produs, luni dimineaţă, în localitatea Ardeoani, după ce o maşină s-a ciocnit de un cap de pod, informează Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

Podul hobanat din Galaţi, realizat cu componente metalice din Italia. Structura, unică în sud-estul României
Podul hobanat de la Galaţi, cea mai complexă construcţie realizată de la Revoluţie încoace, va fi realizat cu componente metalice din Italia.

A ales să termine cu viaţa în pădure
Tragedie într-o pădure din Maramureş.

Două licitaţii eşuate pentru tăblierul de pod la Doamna Ghica; s-a reluat procedura
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, transmite că au existat două licitaţii eşuate pentru tăblierul de pod la pasajul de la Doamna Ghica, menţionând că firmele "nu prea mai au încredere", după "experienţele nefericite" pe care le-au avut în trecut cu Primăria Capitalei.