
Mai puţine excese alimentare de Paşte
Românii au învăţat lecţia moderaţiei, iar numărul celor care au ajuns la spital din cauza exceselor alimentare a fost maimic faţă de anii trecuţi.

După distracţie, relaxare
A doua zi de Paşte a fost prilej de relaxare şi pentru turiştii care au ajuns la munte.

A doua zi de paşte, sărbătorită în parc
A doua zi de Paşte s-a transformat pentru bucureşteni într-o… aventură! Sute de oameni au mers în parcuri şi au stat lacozi pentru a se plimba o tură cu tiroliana.

Ucraina, două luni de rezistenţă
Cu bombe, atacuri şi multă frică! Aşa a fost Paştele în Ucraina.

Putin la slujbă, ucrainenii bombardaţi
Nici sfânta zi de Paşte nu a reuşit să oprească bombardamentele.

Paştele, sărbătorit pe Bricul Mircea
A fost atmosferă de sărbătoare şi pe Bricul Mircea! Paştele departe de casă are o semnificaţie deosebită pentru cei 165de membri ai echipajului.

Casa a devenit biserică
În Kiev, fiecare persoană are un rol bine stabilit şi ajută cum poate, chiar dacă oraşul nu a fost bombardat decât puţin, laperiferie.

Bucatele tradiţionale, delicatesele de Paşte
În Bucovina, petrecerile se ţin lanţ, iar turiştii de la pensiunile din zonă s-au bucurat de bucatele gustoase oferite de gazde.

Două cutremure în a doua zi de Paşte, în Vrancea. Cât de puternice au fost
Două cutremure s-au produs luni dimineaţă, la un interval de o oră şi jumătate, în zona Vrancea din România.

3.189 de ucraineni au intrat în România în prima zi de Paşte ortodox
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează luni că, în data de 24 aprilie, în prima zi de Paşte ortodox, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 56.

Lumina sfântă a adus triumful vieţii
Bucuraţi-va spun preoţii la slujba de Înviere! Ucrainenii nu sau putut bucura însă de această sărbătoare, care este una areflecţiei şi renaşterii.

Mesajul lui Zelenski de Paşte: „Credem în victoria Ucrainei şi suntem convinşi că nu vom fi distruşi de nicio hoardă ori rău”
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus, într-un mesaj difuzat de Paştele ortodox că „răul” nu va putea distruge Ucraina şi s-a rugat pentru o „copilărie, tinereţe şi bătrâneţe fericite” pentru toţi copiii ucraineni.