
Noi discuţii între Macron şu Putin, fără rezultat
De la Kremlin se fac din nou decaratii care starnesc îngrijoarea la nivel internaţional.

Zelenski spune că negocierile de pace cu Rusia sunt foarte dificile
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski spune, într-un mesaj video transmis miercuri dimineaţă, că negocierile de pace cu Rusia sunt foarte dificile, potrivit DPA.

Zelenski cere în continuare negocieri de pace cu Moscova: „În caz contrar, consecinţele pentru Rusia vor fi resimţite mai multe generaţii”
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, le-a transmis liderilor de la Kremlin, sâmbătă, că este „timpul” să discute despre „pace şi securitate”.

Rusia: S-a ajuns „la jumătatea drumului” în negocieri. Consilierul lui Zelenski: Declaraţiile ruşilor sunt menite să provoace tensiuni
Moscova şi Kievul şi-au apropiat la „maximum posibil” poziţiile în ceea ce priveşte statutul de neutralitate al Ucrainei şi renunţarea de a mai adera la NATO, şi se află „la jumătate de drum” în ceea ce priveşte „demilitarizarea”, a declarat vineri negociatorul-şef al deleg.

Kremlinul susţine că face „eforturi colosale” pentru un acord de pace cu Ucraina
Rusia face „eforturi colosale” în negocierile cu delegaţia ucraineană pentru a se ajunge la un acor de pace, a susţinut purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, joi, în cea de a 22-aa zi de la invazia Rusiei în Ucraina.

Negocierile de pace cu Ucraina nu sunt uşoare, dar sunt speranţe privind un compromis
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a afirmat miercuri că negocierile de pace cu Ucraina nu sunt uşoare, dar a adăugat că sunt speranţe privind un compromis, relatează Reuters.

Negocierile se suspendă, bombardamentele nu
În timp ce bombele continuă să cadă asupra oraşelor ucrainene, negocierile de pace continuă.

Zelenski şi Putin, dispuşi să se întâlnească
Vladimir Putin si Volodimir Zelenski se arată amandoi dispusi să aibă o discutie în privinţa conflictului din Ucraina! Astadupă ce toate cele patru runde de negocieri de până acum între reprezentanţii celor 2 ţări, au eşuat.

Bogdan Aurescu: Nu cred că partea rusă doreşte să pună capăt conflictului
Sebastian Zachmann l-a avut invitat în această seara în platoul Focus în prima linie pe ministrul de externe Bogdan Aurescu.

Lavrov: Noi nu am atacat Ucraina
Cea de-a patra rundă de negocieri dintre Rusia şi Ucraina, care a avut loc astăzi în Antalya, s-a încheiat fără concluziiclare.

A patra rundă de negocieri, fără concluzii clare
Cea de-a patra rundă de negocieri dintre Rusia şi Ucraina, care a avut loc astăzi în Antalya, s-a încheiat fără concluziiclare.

Discuţiile ruso-ucrainene în Antalia: Fără progrese în privinţa unei încetări a focului, dar 'continuăm în acest format' (Kuleba)
Ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a regretat joi absenţa unui progres, la discuţiile avute cu omologul său rus Serghei Lavrov în Antalia (Turcia), în privinţa unei încetări a focului în Ucraina, relatează France Presse şi Reuters.