
Dezatrru în Columbia. Cel puţin 11 morţi în urma unei alunecări de teren
Cel puţin 11 persoane şi-au pierdut viaţa în urma unei alunecări de teren care a avut loc în sud-vestul Columbiei, au informat marţi seara serviciile de urgenţă, potrivit DPA.

Bilanţul deceselor provocate de COVID-19 în întreaga lume a depăşit pragul de 5 milioane de morţi
Numărul global al deceselor asociate COVID-19 a depăşit luni 5 milioane de morţi, SUA, Brazilia şi India fiind ţările cele mai afectate, potrivit unui bilanţ independent realizat de Universitatea Johns Hopkins.

Peste 20 de morţi în Brazilia, într-o operaţiune a poliţiei împotriva crimei organizate
Peste 20 de persoane bănuite că fac parte dintr-o bandă specializată în spargeri de bănci au fost ucise duminică într-o operaţiune a poliţiei braziliene în statul Minas Gerais din sud-estul ţării, transmite AFP citând o sursă a poliţiei.

Şase ani degeaba
Înveliţi cu ceaşafuri albe ca într-un sicriu, pe scările Curţii de Apel Bucureşti, Aşa au protestat câteva zeci de persoane la 6 ani de la Colectiv.

Imagini dramatice de la morga Spitalului Universitar. „Pentru mine, vaccinul înseamnă să nu ajung aici”
Covid-19 ucide mai mult decât orice altă boală.

6 ani de la tragedia de la Colectiv
Astăzi se împlinesc 6 ani de la cea mai mare tragedie din ultimii 30 de ani din România: incendiul de la Colectiv.

Primele acuzaţii, după un an
După aproape un an de la incendiul devastator din secţia ATI a Spitalului din Piatra Neamţ avem şi primele învinuiri penale.

Gruparea jihadistă Stat Islamic a revendicat atacul din Diyala, soldat cu 11 morţi
Gruparea jihadistă Stat Islamic a revendicat miercuri responsabilitatea comiterii atacului soldat cu morţi asupra unui sat din provincia Diyala, în estul Irakului, potrivit unei declaraţii postate pe un cont Telegram afiliat, informează Reuters.

Doi morţi şi trei răniţi în urma unui accident rutier produs la Miorcani
Două persoane şi-au pierdut viaţa, luni dimineaţă, în urma unui accident rutier produs în satul Miorcani din comuna Rădăuţi Prut, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, Dorina Lupu.

România va plăti pentru repatrierea pacienţilor infectaţi cu coronavirus transferaţi în străinătate, după externare sau a celor decedaţi
România va suporta cheltuielile de repatriere a pacienţilor infectaţi cu coronavirus care au fost transferaţi în afara ţării, după ce aceştia sunt externaţi, chiar dacă este nevoie ca ei să fie asistaţi medical.

Trei persoane au murit într-un accident pe DN7
Un autocamion şi un autoturism au fost implicate, sâmbătă dimineaţă, într-un accident pe DN 7 între Slobozia Moară şi Bâldana, iar trei persoane au murit, informează ISU Dâmboviţa.