MAI - 1.225 de amenzi în valoare de aproximativ 514.500 lei, pentru organizarea ori participarea la evenimente publice sau private, organizarea programului de lucru sau a transportului de persoane, fără respectarea măsurilor sanitare
Poliţiştii au dat sâmbătă 1.
Măsuri speciale de intrare în Germania în contextul Covid-19
Ministerul Afacerilor Externe informează că autorităţile germane au adoptat noi măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul acestei ţări în contextul pandemiei de COVID-19, accesul fiind interzis persoanelor care s-au aflat anterior în aşa-numitele "zone speciale de risc" - catego.
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul OUG care prevede măsurile fiscal-bugetare pentru acest an - neacordarea voucherelor de vacanţă, prorogarea termenului de aplicare a Legii pensiilor şi limitarea călătoriilor studenţilor
Documentul poate fi consultat pe site-ul MInsterului Finanţelor şi rămâne în consultare publică timp de zece zile.
Cluj: Peste 70 de persoane, legitimate în parcarea unui local unde ar fi urmat să se defăşoare o petrecere
Un număr de 74 de persoane au fost legitimate în parcarea unui local din judeţul Cluj, după ce poliţiştii au aflat că în incinta acestuia urma să aibă loc o petrecere.
Protestele măsuruilor anti-covid cuprind Europa
Măsurile impuse pentru limitarea răspândirii noului coronavirus impuse de autorităţi stârnesc valuri denemulţumire în Europa.
Pierderi de miliarde de euro pentru staţiunile din nordul Italiei. Măsurile guvernului i-au adus pe localnici la sapă de lemn
Primele doze de vaccin Oxford - AstraZeneca au început să sosească încă de sâmbătă în statele Uniunii Europene.
Proteste în Danemarca faţă de măsurile anti-Covid şi împotriva paşaportului de vaccinare
Circa 600 de persoane au defilat sâmbătă seara pe străzile din Copenhaga pentru a protesta faţă de măsurile anti-coronavirus luate de guvernul danez, în special viitorul paşaport de vaccinare, notează AFP.
Europa se relaxează. Ce restricţii s-au eliminat în Bulgaria, Grecia şi Italia
După luni întregi de carantină, Europa dă semne că revine la viaţă - pentru că măsurile draconice impuse de guverne pentru limitarea răspândirii COVID-19 au avut succes, dar şi datorită campaniilor de vaccinare.
Cîţu, despre măsurile luate în spitale: Mă intereseaza mai mult să vad ce s-a implementat dupa tragedia de la Piatra Neamţ
Premierul Florin Cîţu a declarat luni, referindu-se la incendiul de la Institutul Matei Balş şi la măsurile anti-incendiu luate în spitale, că îl intereseaza mai mult să vadă ce s-a implementat dupa tragedia de la Spitalul Piatra Neamţ.
Cluburile din capitală, pline de tineri. În primul weekend cu măsuri mai relaxate s-au distrat fără măşti şi fără distanţare
Relaxare totală aseară în Capitală.
Masca nu-i de nasul nostru
La aproape un an de la izbucnirea pandemiei, oamenii poartă masca.