
Măsuri radicale în faţa Valului 4. Unde se introduce vaccinul obligatoriu
Franţa şi Grecia au luat primele măsuri dure ca urmare a creşterii numărului de noi infectări SARS-CoV-2 cu tulpina indiană (Delta): personalul medical (medici, asistente medicale, brancardieri, îngrijitori din cămine de seniori) va fi obligat să se vaccineze anti-COVID.

Rata de infectare a crescut de şapte ori
Catalonia a anunţat azi o creştere de 7 ori a îmbolnăvirilor de covid faţă de acum două săptămâni.

Comisia Europeană investighează măsurile de sprijin în valoare de 190 de milioane de euro acordate de România companiei TAROM
Comisia Europeană a anunţat luni că a deschis o investigaţie aprofundată pentru a evalua dacă măsurile de sprijin date de autorităţile române companiei aeriene TAROM sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat acordate întreprinderilor aflate în dificultate, se arată într-u.

Noi măsuri de relaxare a restricţiilor au intrat în vigoare de astăzi
Noi măsuri de relaxare au intrat în vigoare de la 1 iulie 2021, în contextul pandemiei de Covid-19.

Când se lansează măsurile pe fonduri europene în 2021 – Ultimele noutăţi
Luna viitoare se lansează primele sesiuni de depunere a proiectelor pentru fonduri europene în perioada de tranziţie 2021-2022.

Plan nou pentru salvarea Tarom. Ce măsuri vor fi luate pentru a aduce compania pe linia de plutire
Guvernul se pregăteşte să acorde TAROM un nou ajutor de stat pentru finanţarea măsurilor prevăzute în planul de restructurare, în contextul în care ajutorul dat anul trecut a acoperit doar o parte din pierderile cauzate de pandemie şi nu a adus compania pe linia de plutire.

Tenerife, pregătită pentru turistii români
Cea mai iubită insulă din Spania şi-a redeschis porţile pentru turişti! Tenerife revine la viaţă după cel mai negru an! Turişti din toată lumea şi-au preogramat deja un sejor în insula distracţiei.

Noi măsuri pentru agricultura bio – mii de fermieri afectaţi!
O nouă măsură Creşterea animalelor în cuşti va fi interzisă progresiv! Parlamentul European a cerut suprimarea progresivă a creşterii de animale în cuşti, proces care să se finalizeze până în 2027 în Uniunea Europeană.

MAE, măsuri pentru fluidizarea traficului la punctul de frontieră dintre Bulgaria şi Grecia, Kulata – Promachonas
În contextul întârzierilor înregistrate la punctul de frontieră dintre Bulgaria şi Grecia (Kulata – Promachonas), Ministerul Afacerilor Externe precizează că Ambasada României la Atena a iniţiat în regim de urgenţă demersuri pe autorităţile centrale şi locale elene, şi a solicita.

Isărescu: Trebuie identificat momentul oportun în care se vor elimina, treptat, măsurile de spriijin
În timp ce economia globală pare să se redreseze, provocările viitoare sunt iminente, una dintre cele mai importante fiind identificarea momentului oportun pentru eliminarea treptată a setului actual de măsuri de sprijin, a afirmat vineri Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale Româ.

Arad: Prefectul a dispus suplimentarea măsurilor de ordine publică, după explozia care a ucis un om de afaceri
Prefectul judeţului Arad, Toth Csaba, a dispus suplimentarea măsurilor de ordine publică, după explozia unei maşini care a ucis un cunoscut om de afaceri din Arad, prefectul afirmând că în acest caz a fost vorba de o moarte violentă posibil provocată de o bombă, care ar fi putut fi acţi.