
Pompierii români au ajuns la Atena
Convoiul format din cei peste 100 de pompieri salvatori care au plecat din România pentru a sprijini autorităţile elene să stingă incendiile de vegetaţie a ajuns în Atena, informează, sâmbătă, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Rusia, invadată de flăcări
Peste 250 de incendii ardeau sâmbătă pe teritoriul Rusiei, distrugând mai mult de 3 milioane de hectare de teren, au raportat autorităţile din această ţară, potrivit DPA.

Ziduri de foc în jurul Atenei
Grecia este în continuare sub asediul flăcărilor.

11 pompieri argeşeni au plecat să lupte cu incendiile care fac ravagii în Grecia
11 pompieri argeşeni au plecat în Grecia să ajute la stingerea incendiilor scăpate de sub control.

Cinci localităţi evacuate după un incendiu violent la porţile Atenei
Pompierii greci s-au luptat toată noaptea de joi spre vineri cu un violent incendiu la 30 de kilometri nord de capitala Atena, informează AFP.

Incendiile de vegetaţie din Grecia şi Turcia au deteriorat calitatea aerului în estul Mediteranei
Calitatea aerului s-a deteriorat în Grecia şi în estul Mediteranei din cauza multiplelor incendii care ard în întreaga regiune, potrivit Staţiei meteorologice a Observatorului Naţional din Atena, unul dintre cele mai vechi institute ştiinţifice din Europa, care a analizat imaginile din s.

Pompierii români sar în ajutorul Greciei! Modulul de asistenţă terestră pentru stingerea incendiilor va pleca în regiunea elenă afectată de foc
Modulul terestru de asistenţă pentru stingerea incendiilor de pădure va pleca vineri din România spre Grecia, având în componenţă, printre altele, 112 pompieri, 23 de autospeciale, un centru de comandă şi patru containere multirisc cu echipamente, a anunţat, joi, şeful DSU, Raed Arafat.

Un incendiu arde necontrolat de mai multe zile pe a doua cea mai mare insulă din Grecia. Sute de turişti şi localnici au fost evacuaţi
Un incendiu de vegetaţie arde necontrolat de mai multe zile pe insula elenă Evia.

Incendiile continuă în Italia; o regiune de la Marea Adriatică cere declararea stării de urgenţă
Regiunea Molise, din sudul Italiei, a cerut declararea stării de urgenţă din cauza incendiilor forestiere devastatoare cu care se confruntă, informează DPA.

Copii evacuaţi din calea focului
Un nou incendiu de pădure a izbucnit marţi după amiază la poalele Muntelui PArnita, la 30 de kilometri nord de Atena.

Concedii făcute scrum
Sudul Europei se topeşte sub temperaturile necruţătoare din aceste zile.

2.000 de metri pătraţi de vegetaţie uscată au ars în Cartierul Latin
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit, luni, în Cartierul Latin din Bucureşti, fără a fi înregistrate victime.