
O taxă pe apă de 33 lei/MWh pentru toţi producătorii este neconcurenţială şi discriminatorie
Taxa pe apă de 33 lei/MWh pentru toţi producătorii este neconcurenţială şi discriminatorie, susţin reprezentanţii Organizaţiei Patronale a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România (PATRES), care cer parlamentarilor ''să nu îngroape'' producătorii de energie micro-h.

Bate vântul schimbării în Valea Jiului
Există speranţă pentru Valea Jiului.

Asociaţia Energia Inteligentă lansează cursuri online pentru informarea consumatorilor de energie electrică şi gaze naturale
Asociaţia Energia Inteligentă marchează Ziua Internaţională a Drepturilor Consumatorilor prin lansarea cursurilor online "Cum obţinem un Preţ Corect la Energie Electrică" pe piaţa liberalizată.

Ucraina a adoptat o strategie economică prin care speră să câştige independenţă energetică
Guvernul ucrainean a adoptat o nouă strategie economică, salutată de patronatul producătorilor de gaz locali, menită să transforme Ucraina într-un stat independent din punct de vedere gazier, potrivit S&P Global Platts.

Consumul de energie al ţării a depăşit 9200 de MW în această dimineaţă şi este acoperit pe jumătate din surse regenerabile
Consumul de electricitate al ţării a depăşit 9.

Incidentele de securitate provocate de întreruperea furnizării energiei electrice sunt în creştere în ultimii doi ani, în România
Reţelele de comunicaţii au nevoie de energie electrică şi de rezolvarea cât mai rapidă a incidentelor, iar sistemele de comandă şi control pentru producerea, transportul şi distribuţia de energie au nevoie de reţele de comunicaţii, a declarat Eduard Lovin, vicepreşedinte al Autorităţ.

Fără curent astăzi, în anumite zone din Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu
Alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă temporar, joi, în anumite zone din Bucureşti şi din judeţele Ilfov şi Giurgiu, pentru a asigura capacitatea reţelei de a funcţiona şi a alimenta clienţii în bune condiţii, anunţă E-Distribuţie Muntenia.

ANRE nu mai face faţă asaltului consumatorilor de energie
La 2 luni după liberalizarea preţurilor la energie electrică pentru populaţie şi la 8 luni de la dereglementarea pieţei de gaze naturale, timp în care şi-a atras numeroase reproşuri privind modul cum a gestionat procesele, în special din punct de vedere al insuficientei informări a consu.

Fără curent asăzi în câteva zone din Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu
Alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă temporar, miercuri, în anumite zone din Bucureşti şi din judeţele Ilfov şi Giurgiu, pentru a asigura capacitatea reţelei de a funcţiona şi a alimenta clienţii în bune condiţii, anunţă E-Distribuţie Muntenia.

Un val de frig din Texas a lăsat fără energie electrică aproape 3 milioane de americani
Site-ul PowerOutage.

Energie electrică, transportul aerian şi uleiul comestibil s-au scumpit cel mai mult în luna ianuarie
Energia electrică, transportul aerian şi uleiul comestibil s-au scumpit cel mai mult în luna ianuarie, faţă de luna anterioară, în timp ce singura scădere de preţ s-a consemnat la mierea de albine.

Bitcoin consumă mai multă energie electrică decât Argentina. Cu cât creşte mai mult valoarea, creşte şi consumul
Bitcoin utilizează mai multă energie electrică anual decât întreaga Argentina, sugerează o analiză a Universităţii Cambridge citată de BBC.