
Ucraina s-a conectat la reţeaua electrică a UE. Statul poate exporta energie şi României
Ucraina speră să facă 1,5 miliarde de euro din exporturile de energie electrică către UE până la finalul anului şi să câştige mai mult în viitor după ce a obţinut dreptul de a exporta acolo, a declarat miercuri un consilier al ministerului energiei ucrainean, transmite Reuters.

Cristina Prună spune că a ajuns să beneficieze de preţ subvenţionat la energie electrică: Măsurile, haotice şi fără sens
Deputata USR Cristina Prună a calificat, marţi, drept "haotice" şi "fără sens" măsurile adoptate în criza facturilor la energie, menţionând că ea însăşi beneficiază de un preţ plafonat, deşi este parlamentar.

Unii furnizori de energie şi-au crescut artificial preţurile, pentru a primi mai mulţi bani de la stat
Unii furnizori de energie şi-au crescut artificial preţurile, pentru a cere mai mulţi bani de la bugetul de stat prin mecanismul de plafonare şi compensare a facturilor, potrivit unui document al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).

Aproximativ o mie de gospodării, din trei localităţi, fără energie, din cauza vântului puternic
Aproximativ o mie de gospodării din trei localităţi harghitene au rămas fără energie electrică, duminică seara, după ce vântul puternic a afectat posturile de transformare.

Prefectul Capitalei, despre furtuna din Bucureşti: În special sectorul 6 a fost afectat / Toţi copacii rupţi au fost toaletaţi iar acoperişul smuls de vânt a fost îndepărtat / Unde au căzut stâlpii a fost întreruptă imediat alimentarea cu energie
Prefectul Capitalei, Toni Greblă a declarat, sâmbătă, la Digi24, despre furtuna din Capitală, că s-a manifestat în special în sud, fiind afectat sectorul 6.

România poate începe oficial exploatarea gazelor din Marea Neagră
România poate începe oficial să exploateze gazele din Marea Neagră, după ce preşedintele Klaus Iohannis a parafat decretul privind promulgarea Legii offshore, a notat, miercuri, ministrul Energiei, Virgil Popescu, pe propria pagină de Facebook.

România va deveni independentă energetic
România face un pas important către independenţa energetică.

Rusia va suspenda exportul de electricitate către Finlanda începând de sâmbătă
Rusia va suspenda livrările de electricitate către Finlanda din acest weekend, începând de sâmbătă la ora 01:00, a anunţat furnizorul RAO Nordic, la o zi după ce Finlanda şi-a anunţat intenţia de a adera la NATO, scrie The Guardian.

Preţul energiei electrice a scăzut în aprilie
Preţul energiei electrice pe piaţa spot a bursei OPCOM a înregistrat o scădere cu 36,5% în luna aprilie faţă de martie, potrivit rapoartelor lunare publicate pe site-ul operatorului bursier şi analizate de Agerpres.

România, printre ţările cu cele mai mari scumpiri la electricitate pentru consumatorii casnici
România se numără printre ţările cu cele mai mari scumpiri la energia electrică destinată consumatorilor casnici, în 2021, faţă de anul precedent, potrivit datelor publicate vineri de Oficiul European de Statistică Eurostat.

Ministrul german al Economiei îşi îndeamnă concetăţenii să economisească energia pentru a pune presiune pe Rusia
Germanii ar trebui să înceapă să economisească energia pentru a deveni mai independenţi de combustibilii fosili din Rusia, a declarat vineri ministrul Economiei, Robert Habeck, într-un moment în care prima economia a Europei caută modalităţi prin care să îşi reducă importurile de pet.