Primele declaraţii ale asistentei vaccinate: „Nu a durut absolut deloc, este cel mai nedureros vaccin pe care l-am făcut până acum”
Campania naţională de vaccinare anti-COVID a început oficial în România iar prima persoană care a fost vaccinată împotriva COVID-19 este o asistentă medicală de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti
Nicuşor Constantinescu, din nou la DNA
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, încarcerat acum la penitenciarul Poarta Albă, a fost adus din nou la DNA
Ambasadorul SUA: Revoluţia din România nu s-a terminat complet
Ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman, a declarat vineri, la Oradea, cu prilejul vizitei întreprinse în zona de vest a ţării în contextul marcării a 31 de ani de la Revoluţie, că aceasta "nu s-a terminat complet", arătând că încă mai există "baroni roşii" şi corupţie, chia
Nu vom avea guvern de Crăciun
Criza de pe scenapolitică legată de desemnarea unui nou premier pare să se apropie de final
Klaus Iohannis: declaraţii de presă la 18.00
Preşedintele Klaus Iohannis va susţine, luni, la ora 18,00, o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni, a anunţat Administraţia Prezidenţială
Oficial va fi căldură în capitală
Bucureştenii vor mai sta în frig, însă pentru perioade scurte de timp
România, gazda Centrului Cyber
Preşedintele Klaus Iohannis salută succesul diplomatic al României de a obţine găzduirea Centrului European de Securitate Cibernetică, apreciind că acest lucru reprezintă o oportunitate deosebită de a contribui la securitatea cibernetică a tuturor statelor membre UE
Dan Barna: Soluţiile militare nu sunt pe termen lung; vom vedea care e abordarea preşedintelui
Soluţiile militare nu sunt soluţii pe termen lung; rămâne de văzut care va fi abordarea preşedintelui la consultările care vor avea loc la Palatul Cotroceni pe tema formării viitoarei majorităţi, a declarat marţi copreşedintele Alianţei USR PLUS, Dan Barna
Ciolacu, despre demisia lui Orban: Este un gest iresponsabil / O să propun colegilor să mergem la Cotroceni cu propunerea Alexandru Rafila pentru funcţia de premier
Marcel Ciolacu a declarat că demisia lui Ludovic Orban este un gest iresponsabil pentru că Guvernul este lăsat fără puteri depline în perioadă de pandemie
Ludovic Orban: Am luat decizia să-mi depun mandatul de prim-ministru. Negocierile care vor urma trebuie să ducă la un Guvern de centru-dreapta. Nu mă cramponez de nicio funcţie / Care sunt obiectivele sale în perioada următoare
Premierul Ludovic Orban a anunţat luni că îşi depune mandatul de prim-ministru
Premierul Ludovic Orban face o declaraţie de presă la Palatul Victoria, pe fondul informaţiilor conform cărora ar intenţiona să-şi depună mandatul
Premierul Ludovic Orban face luni, la ora 19:00, o declaraţie la Palatul Victoria, pe fondul informaţiilor conform cărora ar intenţiona să-şi depună mandatul
Klaus Iohannis susţine luni, de la ora 18.00, o declaraţie de presă la Cotroceni
Ieşirea şefului statului vine în contextul alegerilor parlamentare