
Locuinţele din România, printre cele mai mici creşteri de preţ din UE
Preţurile locuinţelor din România au crescut cu 2% în ultimul trimestru al anului trecut, comparativ cu perioada similară din 2019, avansul fiind printre cele mai mici din Uniunea Europeană, relevă datele Eurostat.

Preţul benzinei creşte în Europa chiar dacă cererea este afectată de carantină
Chiar dacă europenii conduc mai puţin, preţul pe care îl plătesc pentru benzină creşte pe măsură ce rafinăriile de pe continent şi-au redus producţia, dar şi-au majorat exporturile de combustibili, transmite Bloomberg.

Mortalitate cu 13% mai mare
Mortalitatea din România a crescut cu peste 13% raportat la media ultimilor 4 ani, din cazua pandemiei.

Părinţii vor fi încurajaţi să revină la muncă până la încheierea concediului de creştere a copilului, cu un stimulent de 1.500 de lei
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a anunţat marţi seara că în şedinţa de Guvern de miercuri, 7 aprilie, va fi adoptată o ordonanţă prin care părinţii vor fi încurajaţi să se întoarcă la muncă până la împlinirea vârstei de şase luni a copilului, prin ofer.

Piaţa berii a rămas stabilă în 2020; creştere în volum cu 0,5%, până la 16,75 milioane hectolitri
Piaţa berii a rămas stabilă în 2020, înregistrând o creştere cu 0,5% în volum, până la 16,75 milioane hectolitri, se arată în raportul anual al Asociaţiei Berarii României.

Record pe piaţa criptomonedelor
Dacă aţi strâns ceva bani şi nu ştiţi în ce anume să-i investiţi, criptomonedele sunt o idee inspirată! De ce? Piaţacriptomonedelor a avut cele mai bune performanţe în 2020! Valoarea achiziţiilor şi a fuziunilor s-a dublat anul trecut, până la un nivel record: nu mai puţin de un m.

Saltul preţurilor mărfurilor poate fi resimţit de consumatori. Preţurile la porumb şi soia, aproape de vârful ultimilor 7-8 ani
Saltul preţurilor mărfurilor poate fi resimţit de consumatori în perioada următoare printr-o scumpire a bunurilor esenţiale, porumbul fiind, de exemplu, în Europa, cu peste 35% mai scump faţă de finele lunii martie 2020.

Noi restricţii la Cluj-Napoca, începând de vineri, după ce municipiul a depăşit rata de incidenţă de 7,5 la mie
Municipiul Cluj-Napoca a ajuns, joi, la o rată de incidenţă a infectărilor cu SARS-CoV-2 de 7,65 la mia de locuitori, aşa că începând de vineri, 2 aprilie 2020, se aplică noi restricţii, conform reglementărilor naţionale.

Maxim istoric pentru moneda Euro
Euro a atins un nou maxim istoric.

Creşte rata de infectare în Bucureşti şi Ilfov. Fosta ”Lombardie a României” are acum cea mai mică incidenţă din ţară
Bucureşti înregistrează o rată de infectare de 7,06 cazuri la mia de locuitori, în creştere faţă de ziua anterioară, în timp ce la Ilfov rata de infectare depăşeşte 8,5, de asemenea mai mare faţă de raportarea anterioară.

Preţurile petrolului au crescut vineri cu 4%, din cauza navei comerciale blocate în Canalul Suez
Preţurile petrolului au crescut vineri cu 4%, din cauza navei comerciale blocate în Canalul Suez, recuperând pierderile accentuate din şedinţa de tranzacţionare precedentă, provocate de temerile privind impactul noilor măsuri de carantină legate de Covid-19 din Europa asupra cererii, trans.

Preţurile petrolului au crescut cu 6% în urma eşuării unei nave în Canalul Suez
Preţurile petrolului au crescut miercuri cu circa 6%, în urma eşuării unei nave în Canalul Suez, din cauza îngrijorărilor că incidentul ar putea bloca livrările de ţiţei în regiune, transmite Reuters.