Viitorul Guvern va aplica impozit zero pe salariul minim din 2022 şi doar în agricultură - surse
Programul de guvernare al viitoarei coaliţii PNL-USR-PLUS-UDMR va include scutirea de taxe şi impozite pentru plafonul reprezentat de salariul minim din veniturile persoanelor din agricultură, începând cu 2022, au declarat pentru Profit
Partidele din coaliţie vor semna astăzi un acord la Parlament
Preşedinţii partidelor din cadrul coaliţiei vor semna un acord, luni, la Parlament, au anunţat reprezentanţii PNL şi USR PLUS
Florin Cîţu, premierul propus de coalitie
La aproape două săptămâni de la alegeri, liderii politici au reuşit în sfârşit să ajungă la un consens în privinţa persoanei care va conduce viitorul Guvern
Cine ar putea fi miniştrii PNL din guvernul Cîţu?
Cum ar putea arăta Guvernul Cîţu, născut în urma unor negocieri tensionate între PNL, USR PLUS şi UDMR? PNL-ului îi vor reveni 9 ministere, USRPLUS va avea şase ministere, iar UDMR trei
Florin Cîţu va fi premierul propus de PNL, USR-PLUS şi UDMR
Florin Cîţu va fi premierul propus de coaliţia PNL, USR-PLUS şi UDMR, a anunţat Ludovic Orban, vineri seară, după negocierile dintre cele trei formaţiuni politice
Nu vom avea guvern de Crăciun
Criza de pe scenapolitică legată de desemnarea unui nou premier pare să se apropie de final