Preşedintele CCR: A susţine varianta unei erate care să permită organizarea turului al doilea al alegerilor prezidenţiale e o eroare grosieră şi o intoxicare a alegătorilor
CCR a constatat că funcţia de Preşedinte al României devine vacantă, începând cu data de 12 februarie, în urma demisiei lui Klaus Iohannis
CCR se reuneşte marţi pentru a constata vacanţa funcţiei de preşedinte al României şi existenţa împrejurărilor care justifică interimatul
VIDEO. Senatorul UDMR Lorand Turos, la România politică, despre intenţia CCR de a cere 700.000 de lei pentru medicamente: Ştiţi cum e vorba aia, nu e prost ăla care cere, ci ăla care dă
Augustin Zegrean, fost preşedinte CCR, la Prima News: Suspendarea preşedintelui iniţiată de opoziţie nu are obiect. Nu avem preşedinte ales. Klaus Iohannis este fost preşedinte
VIDEO - Nicuşor Dan: Oamenii trebuie să înţeleagă că decizia CCR de anulare a fost corectă. Trebuie explicată foarte bine. Care a fost rolul serviciilor
SUA, după decizia CCR de a anula alegerile: Avem încredere în instituţiile democratice ale României, inclusiv în investigaţiile privind „influenţa străină malefică”



