CSAT se va reuni vineri, la o zi după Reuniunea pentru Pace de la Paris: Stadiul conflictului din Ucraina şi direcţiile negocierilor pentru încetarea acestuia, printre subiectele discutate
VIDEO. Mihai Isac, la Prima News, despre declaraţia fostului şef al Armatei ucrainene conform căreia România a cerut Ucrainei să ascundă dronele căzute în ţară şi lipsa articolului 5 al NATO
VIDEO. Ion Bogdan Lefter, analist politic, despre summitul de la Paris: Nu ar trebui ca România să aibă o putere de decizie mai mare, dată fiind poziţia geografică?
VIDEO. Ilie Bolojan, după Reuniunea de la Paris: Urmează să se formeze un grup de lucru pentru monitorizarea acordulului de încetare a focului la Marea Neagră. România va participa / Ce a mai declarat Preşedintele
Ilie Bolojan: Este total de evitat să mai fim în situaţia de a mai anula alegeri/ Orice s-ar spune, nu ne-a făcut bine nici ca societate, nici ca ţară anularea alegerilor de anul trecut
Bolojan, întrebat dacă ar fi vrut să candideze, dar nu a fost de acord PSD: Acum listele sunt închise
Ilie Bolojan s-a întâlnit cu premierul Greciei: Am discutat despre îmbunătăţirea interconectivităţii energetice din regiunea noastră



