Uniunea Europeană nu ar trebui să fie marginalizată în negocierile de pace dintre Rusia şi Ucraina mediate de Statele Unite, a declarat joi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează POLITICO.
„Războiul se desfăşoară în Europa, iar Ucraina este parte integrantă a Europei - suntem deja în negocieri pentru aderarea la UE. Prin urmare, Europa trebuie să participe la procesele relevante”, a declarat Zelenski după o convorbire telefonică cu cancelarul german Friedrich Merz.
Preşedintele SUA, Donald Trump, i-a informat miercuri pe Zelenski şi pe liderii europeni că intenţionează să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin şi să organizeze ulterior o reuniune trilaterală cu Putin şi Zelenski, scrie News.ro.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu a participat la convorbirea telefonică de miercuri a lui Trump cu Zelenski şi cu unii lideri europeni, a declarat joi un purtător de cuvânt al Comisiei. Însă ea a fost „informată pe larg de mai mulţi lideri ai UE”, a declarat purtătorul de cuvânt reporterilor.
Kremlinul a confirmat joi că cei doi lideri intenţionează să se întâlnească „în zilele următoare”.
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat miercuri că, în urma întâlnirii trimisului special Steve Witkoff cu Putin, guvernul SUA înţelege mai bine condiţiile în care Moscova ar fi dispusă să pună capăt războiului. „Acum trebuie să comparăm asta cu ceea ce sunt dispuşi să accepte ucrainenii şi aliaţii noştri europeni, dar în primul rând ucrainenii, desigur, şi ceea ce încercăm să vedem este cât de mult putem apropia aceste două poziţii”, a declarat Rubio pentru Fox Business. „Dacă putem apropia suficient ceea ce vor accepta ucrainenii şi ceea ce vor accepta ruşii, atunci cred că există posibilitatea ca preşedintele să organizeze o întâlnire la care să participe atât Putin, cât şi Zelenski, pentru a încerca să pună capăt acestei situaţii”, a precizat Rubio.
Eforturile diplomatice vin după ce Trump a intensificat presiunea asupra lui Putin, impunând o taxă suplimentară de 25% Indiei, pentru că importă petrol rusesc.
Ucraina se aşteaptă ca Trump să impună vineri noi sancţiuni drastice, însă Putin i-ar fi oferit lui Trump o armistiţiu limitat pentru a amâna încă o dată o astfel de măsură.
„Rusia pare acum mai înclinată spre un armistiţiu”, a declarat Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara. „Presiunea dă roade”, a adăugat el.
Zelenski a avertizat însă: „Cheia este să ne asigurăm că (ruşii) nu înşeală pe nimeni în detalii – nici pe noi, nici pe Statele Unite”.
Zelenski doreşte să-şi coordoneze poziţiile cu partenerii europeni înainte de reuniunile la nivel înalt.
„Ucraina nu se teme de întâlniri şi aşteaptă aceeaşi abordare curajoasă din partea Rusiei”, a declarat Zelenski. „Este timpul să punem capăt războiului. Mulţumesc tuturor celor care ne ajută”, a fost mesajul transmis de preşedintele ucrainean..