Nicuşor Dan a organizat marţi o nouă rundă de consultări la Cotroceni, după ce Parlamentul a respins propunerea de Guvern înaintată de Adrian Veştea. Se ia în calcul din nou varianta unui Executiv minoritar, în special în taberele celor de la USR şi de la PNL.
Parlamentarul USR Cezar Drăgoescu a declarat marţi, într-o intervenţie la Prima News, în cadrul emisiunii „România politică”, faptul că partidul din care face parte mizează în continuare pe un Guvern minoritar.
„Şi pentru cei de la PNL prima acţiune este un Guvern minoritar şi vom veni cu o singură propunere de premier, azi, mâine. Nu cred că va fi o chestiune publică, se va transmite preşedintelui Nicuşor Dan”, a declarat Drăgoescu, în direct la Prima News.







