VIDEO. USR i-a retras sprijinul Elenei Lasconi şi a decis susţinerea lui Nicuşor Dan în alegerile prezidenţiale

VIDEO. USR i-a retras sprijinul Elenei Lasconi şi a decis susţinerea lui Nicuşor Dan în alegerile prezidenţiale

UPDATE: Potrivit surselor Prima News, în şedinţa liderilor USR de la ora 11, convocată de Clotilde Armand şi condusă de Dominic Fritz, s-a decis retragerea sprijinului politic pentru Elena Lasconi si suspendarea fondurilor de campanie. Un Comitet politic al partidului va avea loc joi, când i se va cere oficial retragerea din cursa pentru prezidenţiale.

Ştirea iniţială

USR anunţă, miercuri, că a decis susţinerea unui candidat independent la alegerile prezidenţiale, decizia fiind luată cu doar două voturi împotrivă în şedinţa conducerii.

”Nu mai există o cale pentru Lasconi să ajungă în turul doi. Astăzi, în şedinţa de Birou Naţional, am decis să convocăm un Comitet Politic şi să punem pe primul loc responsabilitatea faţă de această ţară, chiar dacă înseamnă o decizie dureroasă pentru partid şi să votăm susţinerea unui independent pentru funcţia de preşedinte al României. Nu este o decizie pe care am luat-o uşor, este o decizie pe care am luat în BN cu două voturi împotrivă”, a declarat Dominic Fritz, primarul municipiului Timişoara, vicepreşedinte al USR. 

Potrivit liderulor USR, Nicuşor Dan este singurul candidat dintre cei care susţin parcursul pro-european al României care are şanse să ajungă în turul al doilea.

”Fac un apel la PNL şi la UDMR care astăzi lansează candidatura lui Crin Antonescu, nu picaţi în capcana PSD care are un candidat şi ştim că unii din votanţi PSD îl vor vota. Nu repetaţi greşeala de anul trecut de a nu crede în propriile sondaje. Să îl susţină şi ei pe singurul candidat cu şanse în turul doi dintre cei pro-europeni şi acesta este Nicuşor Dan”, a mai afirmat Dominic Fritz.

Afla mai multe desprefritzlasconidan
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt