VIDEO. Trump: Vom conduce Venezuela până când va avea loc o tranziţie corespunzătoare şi sigură

VIDEO. Trump: Vom conduce Venezuela până când va avea loc o tranziţie corespunzătoare şi sigură

Statele Unite 'vor conduce Venezuela' până când va putea avea loc o 'tranziţie corespunzătoare şi sigură' în această ţară, a declarat sâmbătă preşedintele american Donald Trump într-o conferinţă de presă la Mar-a-Lago, după operaţiunea americană de capturare a preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, relatează Reuters şi AFP.

'Vom conduce ţara până când vom putea avea o tranziţie sigură, corespunzătoare şi judicioasă', a declarat preşedintele SUA într-o conferinţă de presă în Florida, conform Agerpres.

El a mai spus Statele Unite erau pregătite să lanseze 'un al doilea atac, mai amplu, dacă era necesar'.

Potrivit lui Trump, marile companii petroliere americane vor desfăşura activităţi în Venezuela pentru a exploata rezervele masive de petrol ale ţării.

'Companiile noastre petroliere americane foarte mari, cele mai importante din lume, vor merge acolo, vor cheltui miliarde de dolari, vor repara infrastructura grav avariată, infrastructura petrolieră, şi vor începe să genereze venituri pentru ţară', a declarat preşedintele SUA.

Potrivit acestuia, embargoul american asupra petrolului venezuelean va rămâne în vigoare.

Caracas, capitala Venezuelei, a fost cufundată în întuneric pentru a facilita operaţiunea forţelor americane împotriva preşedintelui Nicolas Maduro, a dezvăluit Donald Trump în timpul conferinţei de presă.

'Luminile din Caracas au fost în mare parte stinse datorită unei expertize pe care o avem', a declarat preşedintele SUA.

Trump a confirmat că niciun militar american nu a fost ucis şi că niciun echipament nu a fost pierdut.

'Aceasta a fost una dintre cele mai uimitoare, eficiente şi puternice demonstraţii de putere şi competenţă militară americană din istoria Americii', a declarat Trump.

El a spus că în operaţiune au fost folosite forţe aeriene, terestre şi maritime americane.

Anterior, preşedintele american a publicat pe reţeaua sa, Truth Social, o fotografie cu preşedintele venezuelean Nicolas Maduro încătuşat şi cu o mască pe ochi.

'Nicolas Maduro la bordul (navei) USS Iwo Jima', a scris Trump în textul care însoţeşte fotografia.

În imagine, Nicolas Maduro apare în picioare, încătuşat, purtând un trening Nike gri deschis, cu urechile acoperite de ceea ce par a fi nişte căşti anti-zgomot şi cu ochii acoperiţi de o mască.

Nicolas Maduro şi soţia sa sunt în drum spre New York, unde sunt inculpaţi pentru trafic de droguri, potrivit preşedintelui SUA.

Afla mai multe despretrumpvenezuelamaduro
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt