Criza energetică din România atinge un nou nivel, odată cu oprirea Unităţii 2 de la Cernavodă, programată joi. În acest context, jurnalistul Matei Udrea a făcut o paralelă între criza energetică şi aprovizionarea cu petrol a României. Într-o intervenţie la Prima News, în cadrul emisiunii „Proiect de ţară: România”, jurnalistul a vorbit despre problemele de aprovizionare, de la izbucnirea războiului din Ucraina.
„Era foarte clar că o să se ajungă, era un pericol imens, cum e pericolul cu seceta. Odată la câţiva ani avem o secetă extremă. Era evident, în patru ani şi jumătate nimeni din statul român nu şi-a pus problema”, a declarat jurnalistul, la Prima News.






