VIDEO. Mărturii din Infern. Povestea de viaţă a unei foste consumatoare de droguri: „Am considerat că deţin controlul, că nu am o problemă”

VIDEO. Mărturii din Infern. Povestea de viaţă a unei foste consumatoare de droguri: „Am considerat că deţin controlul, că nu am o problemă”

Emisiunea „Medika Antidrog”, program dedicat prevenirii consumului şi dependenţei e droguri,  avut-o invitată pe Georgiana Drăgan, fostă consumatoare de droguri. În prezent director al Centrului de Fete „House of Joy” din Baloteşti, centru care oferă suport persoanelor care au probleme din cauza drogurilor, Georgiana a vorbit despre experienţa sa cu substanţele interzise, dar şi despre felul în care i-au schimbat, din păcate, în rău, întreaga viaţă.

„Totul a început, în cazul meu, la vârsta de 17 ani când eram la o petrecere privată împreună cu fratele meu şi alţi prieteni, iar la petrecerea respectivă s-a alăturat un grup de tineri consumatori de droguri. Până atunci nu experimentasem niciodată consumul şi nu aveam informaţii corecte şi concrete privind subiectul droguri. Doar ştiam că la noi în cartierul Rahova din Bucureşti, erau vecini care consumau, dar preferam să evit interacţiunile cu ei, tocmai pentru că mă speria subiectul.

În momentul respectiv, fiind la petrecere, persoanele respective care consumau au început să ne prezinte drogurile ca fiind ceva inedit, care ne va schimba starea, iar unul ne-a făcut curioşi vorbindu-ne despre marijuana. Încercând să ne bage pe gât un joint. A făcut totul să ne atragă în această cursă şi, în cele din urmă, a reuşit pentru că la vârsta de 17 ani când eram adolescentă, fiind şi curioasă nedorindu-mi să ajung să fiu considerată fraiera grupului am avut o discuţie cu fratele meu şi am consumat acel joint” a mărturisit Georgiana Drăgan Moldoveanu, fostă consumatoare de droguri şi director al Centrului de Fete „House of Joy” din Baloteşti, la „Medika Antidrog”.

„Nu mi s-a părut ceva grav”

Iniţial, Gorgianei nu i s-a părut ceva ieşit din comun faptul că a început să consume droguri. După prima ţigară cu marijuana pe care a fumat-o s-a gândit că este un incident izolat, pe care ar putea să nu-l mai repete.

„În primă fază am tratat superficial subiectul, nu mi s-a părut ceva grav, nu mi s-a părut că am făcut ceva ieşit din comun, din contră a doua zi când m-am trezit, m-am gândit că a fost un incident izolat pe care nu mai voiam să-l repet şi nu am vorbit cu nimeni despre asta cu atât mai puţin cu părinţii mei” a mărturisit Georgiana Drăgan Moldoveanu, fostă consumatoare de droguri şi director al Centrului de Fete „House of Joy” din Baloteşti.

Captivă în lumea drogurilor

După primul joint, Georgiana a stat captivă în lumea drogurilor preţ de 3 ani. În tot acest timp, a crezut că ea poate controla substanţele interzise, deşi acestea i-au furat practic întreaga viaţă.

„Pentru o perioadă de 3 ani bineînţeles că am ajuns să consum din nou. Pe lângă marijuana şi alte tipuri de droguri, precum haşiş, apoi am început să iau tot felul de pastile cu efect halucinogen. În toată această perioadă am considerat că deţin controlul că nu am nicio problemă reală, ci că doar am găsit doar o formă nouă de distracţie şi relaxare în anumite contexte„ a mărturisit Georgiana.

Afla mai multe despremedika
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt